DOCUMENTAR: 20 de ani de la moartea scriitorului Petru Dumitriu (6 aprilie)

Prozatorul, dramaturgul şi eseistul, Petru Dumitriu, autor al romanului "Cronică de familie", s-a născut la 8 mai 1924, la Baziaş, potrivit lucrării "Dicţionarul general al literaturii române", apărut sub egida Academiei Române (Editura Univers Enciclopedic, Bucureşti, 2004).

A fost elev al Liceului "Tudor Vladimirescu" din Târgu Jiu (1938-1941) şi şi-a început studiile universitare la Facultatea de Filosofie a Universităţii din Bucureşti. A obţinut o bursă "Humboldt" pentru studii filosofice la Munchen, însă din cauza războiului, care tocmai începuse, nu şi-a mai putut continua studiile, întorcându-se în ţară.

A debutat în 1943, cu proza "Nocturnă la Munchen" în "Revista Fundaţiilor Regale". A fost remarcat, cu acest prilej, de D. Caracostea şi, mai târziu, de Camil Petrescu. A continuat să publice în paginile revistei, povestirile "Niobe" şi "Argonautica", pentru care a primit din partea publicaţiei Premiul pentru cea mai bună proză a anului 1944. Tot aici a tipărit, în 1945, piesa "Preludiu la Electra" şi prozele "Euridice" şi "Arlechin", iar în "Universul literar", un fragment dintr-o naraţiune mai întinsă "Întâlnire". A scris piesa "Greşeala sau Procurorul tiranului", rămasă în manuscris. În 1946, a publicat în "Caiet de poezie", supliment al revistei, un grupaj de poeme însoţite de o prezentare elogioasă făcută de Tudor Arghezi.

În 1948 a intrat redactor la "Flacăra", apoi la "Viaţa românească" (redactor-şef din 1953), unde a publicat, în 1948, fragmentul "Duşmănie", cuprins ulterior în romanele sale, şi "Bedros din Bazargic" (în "Contemporanul"), iar în 1949, nuvelele "Bijuterii de familie", "Vânătoare de lupi", "Nopţile din iunie". Tot acum tipăreşte broşura "O sută de kilometri". În 1950 a început să publice în "Contemporanul" şi în "Viaţa românească" fragmente din romanul "Drum fără pulbere" (apărut în volum în 1951), despre care a spus, peste ani, că "a încheiat un pact cu diavolul roşu pentru a trece puntea", potrivit dicţionarului amintit.


populare
astăzi

1 „Și-au bătut joc de pensionari” / „De ce trebuie să îi omorâți pe oameni?” / „Mica recalculare”, după mai bine de un an de așteptare

2 De citit cuvânt cu cuvânt ce scrie omul ăsta / „5 milioane de români vor munci până la 65-70 de ani, iar alții 200-250 de mii vor duce un trai tihnit, d…

3 Eroarea lui Putin care va costa curând Rusia. Expert în spațiul ex-sovietic: „Nu există nicio cale să iasă din asta”

4 Țara în care am ajuns să trăim... Din cauza PSD și a unor personaje ca ăsta...

5 Foarte interesante amănunte... / Ne-au luat bulgarii „caimacul”?