DOCUMENTAR: 25 de ani de la moartea actorului de comedie Puiu Călinescu (16 mai)

Actorul de comedie Puiu Călinescu (Alexandru Călinescu) s-a născut la 21 iunie 1920 în Bucureşti, în cartierul Griviţa, conform www.imdb.com . A fost fiul actorului Jean Tomescu, potrivit site-ului www.teatrultanase.ro .

Succesul său s-a datorat în special grimaselor din scenete, dar şi talentului de a interpreta personajele într-un mod original, notează CineMagia - www.cinemagia.ro .

Este crescut de mama sa, muncitoare într-o fabrică de ţigarete. După decesul prematur al acesteia, este îngrijit de bunica maternă. Şi-a început cariera jucând în "revistele" de cinematograf ce prefaţau cândva, în sălile de cinema, proiecţia unui film, menţionează site-ul http://aarc.ro ("All About Romanian Cinema"), revistă online editată de Uniunea Cineaştilor din România.

Puiu Călinescu pe scena Teatrului de Revistă ”Constantin Tănase”, Bucureşti, 26 februarie 1986.

Foto: (c) ARMAND ROSENTHAL / AGERPRES FOTO / ARHIVA ISTORICĂ


Din 1948 a intrat în trupa Teatrului "Constantin Tănase", care l-a consacrat şi căruia artistul i-a rămas credincios până la sfârşitul vieţii. Şi-a scris singur partiturile comice pentru spectacolele de pe Calea Victoriei, cu titluri trăsnite ("Un băiat de zahăr ars", "Trăsnitul meu drag", "Idolul femeilor" etc.), al căror protagonist a fost timp de zeci de ani. Creator al unui personaj unic, a fost actor de comedie prin vocaţie, declanşând râsul doar la simpla sa apariţie.

Dintre spectacolele "one-man show" merită amintite: "Sonatul lunii", "Frumosul din pădurea... zăpăcită", "Eu vă fac să râdeţi!", "E nemaipomenit!", "Omul care aduce râsul", "Bărbatul fatal", "Superman", "O seară la Boema".


populare
astăzi

1 Primul an de austeritate sub Bolojan / A redus deficitul, dar economia României a intrat în recesiune tehnică

2 Așa o fi? / Ceva grav de tot urmează a se întâmpla în războiul din Ucraina

3 Ăla cu ceas Cartier de 44.000 de euro e președintele PSD al CJ Olt...

4 Imagini care dau fiori vizavi de Porțile de Fier 2

5 Polițistul Marian Godină demontează acuzațiile unui ONG, arătând avizul ANI