Documentele de la Parlament în cazul Elenei Udrea au ajuns la DNA; urmează să fie citată (surse)

Direcția Națională Anticorupție a primit joi documentele oficiale referitoare la hotărârile Parlamentului privind încuviințarea urmăririi penale și a reținerii, dar și respingerea arestării preventive în cazul fostului ministru Elena Udrea, urmând ca aceasta să fie citată pentru a se prezenta la DNA, au declarat pentru AGERPRES surse judiciare. 

Deputații au admis urmărirea penală și reținerea Elenei Udrea; pentru arestare nu s-au întrunit voturile necesare (sinteză)

Dosar Udrea: După primirea documentelor de la Camera Deputaților, DNA va stabili data citării

Plenul Camerei Deputaților a admis, miercuri, cererea privind reținerea și a respins arestarea preventivă a deputatului Elena Udrea.

Încuviințarea reținerii a fost adoptată de plenul Camerei Deputaților cu 123 de voturi "pentru" și 119 "împotrivă".

Deputații au respins încuviințarea arestării preventive, înregistrându-se 115 voturi "pentru" și 105 "împotrivă", în condițiile în care pentru adoptare erau necesare 122 de voturi — majoritatea deputaților prezenți. Ca urmare, în acest caz nu a fost întrunit numărul de voturi necesar pentru adoptarea hotărârii.

Anterior, plenul Camerei Deputaților aprobase cererea DNA privind încuviințarea începerii urmăririi penale a Elenei Udrea, cu 193 de voturi "pentru" și 106 "împotrivă".

Cererile DNA au fost făcute în cazul unui nou dosar privind perioade când Elena Udrea era ministru, pentru săvârșirea următoarelor infracțiuni: luare de mită în formă continuată, trafic de influență în formă continuată, instigare la abuz în serviciu cu obținere de foloase necuvenite pentru sine, efectuare de operațiuni financiare incompatibile cu funcția ori încheierea de tranzacții financiare utilizând informațiile în virtutea funcției, spălare de bani în formă continuată, fals în declarații de avere în formă continuată (cu referire la declarațiile de avere din perioada 2009 — 2012).

AGERPRES


populare
astăzi

1 De ce nu vrea nimeni vila de 25.800 de euro scoasă la licitație de ANAF

2 Gigi Becali acceptă să-l cedeze pe Octavian Popescu la echipa lui Șumudică

3 Rezultate la tragerea loto de duminică, 6 septembrie. Reporturi de milioane de lei

4 Sute de turiști au venit degeaba în Jurilovca la un festival inventat de AI

5 Un ales AUR boicotează o fabrică din Vaslui, dar stârnește furia internauților