Doi adolescenți sirieni, arestați după uciderea unui irakian în vestul Germaniei

Doi adolescenți sirieni de 14 și 16 ani au fost arestați după un atac cu cuțit care a curmat vineri viața unui irakian la Wuppertal, vestul Germaniei, au anunțat sâmbătă autoritățile, care exclud orice motivație teroristă, informează AFP.

Poliția și Parchetul din acest oraș industrial din vestul Germaniei au precizat că sunt încă în căutarea altor doi bărbați de 23 și 29 de ani, având legătură cu această crimă.

Cei doi adolescenți arestați au ajuns în Germania în urmă cu un an și sunt deja cunoscuți de poliție, subliniază agenția de presă DPA.

În timpul unei încăierări dintr-un mic magazin de lângă gară, un bărbat de 31 de ani a fost ucis cu lovituri de cuțit, în timp ce fratele lui de 25 de ani a fost grav rănit, vineri după-amiază. Cele două victime sunt originare din Irak, iar tânărul rănit este acum în afara oricărui pericol.

Potrivit primelor interogatorii, agresorii și victimele se cunoșteau. "În stadiul actual al anchetei, motivația teroristă poate fi exclusă", se spune într-un comunicat al poliției și Parchetului.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Antena 3 spune că liderul AUR dă o petrecere mare în nordul Capitalei de ziua de naştere și le cere invitaţilor bani pentru fiul său, în loc de cadour…

2 Marius Baciu își reziliază contractul cu FCSB. Bogdan Mara, gata să colaboreze

3 Ora de iarnă 2026 / când dăm ceasurile înapoi și noaptea devine mai lungă

4 Rezultatele loto din 20 septembrie: premii de peste 3 milioane de euro în joc

5 Năstase, cu aroganță despre ce se întâmplă zilele acestea în România