Doi câini de luptă au atacat o femeie la Lacul Morii, unde a fost ucisă Ana Oroș

Doi câini de luptă au atacat o femeie la Lacul Morii, unde a fost ucisă Ana Oroș

Doi câini de luptă au atacat o femeie care se plimba cu câinele ei pe digul de la Lacul Morii din Capitală, unde în urmă cu mai puțin de o lună o altă femeie a fost ucisă de câini fără stăpân. Potrivit Autorităţii pentru Supraveghere şi Protecţia Animalelor (ASPA) Bucureşti, câinii din rasa Cane Corso scăpaseră din curtea proprietarului şi hoinăreau liberi pe câmpul de la Lacul Morii. Victima a reușit să scape după ce, cuprinsă de panică, i-a venit ideea să sară dincolo de dig, spre apă, iar decizia impulsivă și riscantă a fost salvatoare.

Zona de la Lacul Morii unde o femeie a fost ucisă de câiniFoto: Inquam Photos - Sabin Cirstoveanu

Incidentul a avut loc marți seară și a fost anunțat de către ASPA abia vineri. Doi câini de luptă au atacat-o pe femeia care se plimba cu câinele ei pe digul de la Lacul Morii. Câinii din rasa Cane Corso, femelă și mascul, scăpaseră din curtea stăpânului și hoinăreau liberi pe câmpul de la Lacul Morii.

Femeia atacată a povestit că atunci când câinii au văzut-o pe dig, au început să alerge spre ea și i-au atacat cățelușa.

Decizia care i-a salvat viața femeii

Un cetățean care se plimba, de asemenea, pe dig i-a sărit în ajutor femeii. Acesteia, cuprinsă de panică, i-a venit ideea să sară dincolo de dig, înspre apă. Din fericire, această decizie impulsivă și riscantă a fost salvatoare. Cei doi Cane Corso i-au urmat, apoi femeia si câinele ei au reușit să sară înapoi, iar cei doi câini de luptă au rămas blocați pe partea cu apa. Cei doi Cane Corso cântăresc în jur de 50-

60 de kilograme fiecare, motiv pentru care aceștia n-au mai putut să sară digul înapoi.

Incidentul a fost anunțat prin 112, iar echipajele ASPA au mers acolo și, în prezența Jandarmeriei, polițiștilor de la Secția 20 Poliție și lucrătorilor de la Poliția Locală Sector 6, au capturat câinii.

După capturare, câinii au fost verificați la fața locului dacă au microcip. Unul dintrei ei era microcipat și înregistrat în RECS, celălalt nu. Informațiile proprietarului au fost furnizate polițiștilor Secției 20, care au contactat proprietarul. Acesta locuia pe Drumul la Roșu, chiar pe strada de pe care se intră pe câmpul de la Lacul Morii.

Amendă derizorie pentru proprietarul câinilor de luptă

Echipajele ASPA, împreună cu polițiștii Secției 20 și jandarmii au mers acasă la proprietar, pentru a-i înapoia câinii și pentru a fi sancționat, conform OUG 55/2002 privind regimul de deținere al câinilor periculoși. Din păcate, amenda primită, care poate fi plătită în 15 zile la jumătate din minim, adică 50 de lei, este mult prea mică pentru a contribui la responsabilizarea proprietarului, spun reprezentanții ASPA.

Aceștia spun că pentru nemicrociparea celui de-al doilea câine amenda ar fi fost de 5.000 lei, însă polițiștii Secției 20 au considerat că nu au competențe să aplice legislația respectivă.

  • „Noi le-am solicitat să sesizeze instituția pe care o consideră competentă pentru aplicarea sancțiunii de nemicrocipare a celui de-al doilea câine.
  • Facem precizarea, așadar - câinii nu au ajuns într-un adăpost ASPA, fiind câini cu proprietar, care a fost identificat încă din seara incidentului.
  • Poliția Locală Sector 6 nu a participat la înapoierea câinilor proprietarului.
  • Facem apel la deținerea responsabilă a câinilor, cu atât mai mult a celor care fac parte de rase considerate periculoase.
  • Solicităm public tuturor autorităților competente să facă verificări amănunțite la curțile oamenilor din zona Lacul Morii și nu numai și să aplice sancțiuni când constată încălcări ale legislației”, arată reprezentanții ASPA.

Reamintim că în 21 ianuarie Ana Oroș, în vârstă de 43 de ani, a murit după ce a fost atacată de o haită de câini în timp ce alerga în zona Lacul Morii din București. În luna aprilie a anului trecut, ea ajunsese la spital în stare gravă după ce a fost atacată de câini în aceeași zonă.

În 21 ianuarie, un cetățean a văzut de la distanță cum femeia era atacată de câini, dar când a ajuns acolo era deja prea târziu. El a sunat la 112, însă echipajul medical ajuns la fața locului nu a putut decât să constate decesul.

De la momentul tragediei, autoritățile responsabile de rezolvarea problemei câinilor fără stăpân - ASPA și Primăria Sectorului 6, care are în subordine Poliția Locală - și-au pasat reponsabilitatea.


populare
astăzi

1 Stareța Mănăstirii Voroneț, Gabriela Platon, demisă din funcție, alături de conducătorii altor cinci unități monahale

2 „Nu ştiu cine a dat...” / Cum a reacționat Roxana Nemeș după ce a aflat că a fost filmată în timpul unei partide de amor

3 „Cineva trebuie să vorbească despre acest infern” / Dezvăluirile unui luptător român din trupele speciale israeliene

4 Soții Videanu sunt „pensionarii” români opriți pe aeroportul din Munchen cu bijuterii de 650.000 de euro / „Un colier pentru soția mea și un ceas pe car…

5 Un fost procuror DNA cu pensie lunară de 42.700 lei a dat statul în judecată pentru mărire!