Doi cetățeni afgani, prinși în timp ce încercau să intre ilegal în România

Polițiștii Sectorului Poliției de Frontieră Huși au depistat doi cetățeni afgani care au încercat să intre ilegal în România, cei doi migranți fiind predați autorităților de frontieră din Republica Moldova, potrivit unui comunicat al ITPF Iași remis, duminică, AGERPRES. Vineri, într-o acțiune de colaborare cu autoritățile de frontieră din Republica Moldova, polițiștii de frontieră din Huși au fost informați că există posibilitatea ca două persoane să încerce să treacă râul Prut și să intre pe teritoriul României, iar în urma unei acțiuni specifice au depistat două bărbați, cetățeni afgani, în vârstă de 22, respectiv 46 de ani.

Polițiștii de frontieră au stabilit că cei doi au trecut râul Prut pe pod de gheață, cu intenția de a ajunge într-o țară din spațiul Schengen.

Din verificările efectuate a rezultat că bărbatul în vârstă de 22 de ani a mai încercat să treacă fraudulos frontiera de stat a României în luna septembrie a anului trecut, ocazie cu care față de acesta a fost instituită măsura interzicerii intrării în țara noastră pe o perioadă de cinci ani.

Polițiștii de frontieră efectuează, în cazul celor doi, cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trecere frauduloasă a frontierei de stat și intrare în țară prin trecere frauduloasă a frontierei de stat de către un străin căruia i-a fost interzis în orice mod dreptul de intrare în țară.

În baza Acordului de Readmisie încheiat cu Republica Moldova, cei doi migranți au fost predați autorităților de frontieră ale statului vecin pentru continuarea cercetărilor.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Părinții primarului Negoiță au dat 2,8 milioane de euro pe o vilă în Italia în Civitavecchia cu 23 de camere și un restaurant pe plajă

2 Pericolul unei revolte la Moscova a apropiaților lui Serghei Șoigu. Presa rusă: Kremlinul blochează internetul în centrul capitalei ruse

3 DOCUMENTE Miza e protejarea lui Voineag / Conflict major între CSM-Secția pentru procurori și Inspecția Judiciară din cauza documentarului Recorder

4 Forțele Aeriene ale Ucrainei confirmă pierderea colonelului Oleksandr Dovgach, comandant al Brigăzii 39 Aviație Tactică

5 Unul dintre cei mai apropiați colaboratori ai lui Putin ar fi fugit din Rusia. Vladislav Surkov este arhitectul „Lumii Ruse”