Donald Trump: Germanii se ridică împotriva conducerii lor în problema migraţiei

Preşedintele american, Donald Trump, a luat poziţie, luni, faţă de criza politică din Germania, afirmând că poporul german se ridică împotriva cancelarului federal Angela Merkel în problema migraţiei, informează dpa şi AFP.

"Oamenii din Germania se întorc împotriva conducerii lor, în timp ce migraţia zdruncină coaliţia deja fragilă de la Berlin. Criminalitatea din Germania este ridicată. Mare greşeală s-a făcut în întreaga Europă permiţând intrarea a milioane de persoane care i-au schimbat atât de puternic şi de violent cultura!", a scris Donald Trump pe contul său de Twitter.

"Nu vrem ca ceea ce se întâmplă cu imigraţia în Europa să se întâmple şi la noi!", a adăugat Trump pe Twitter.

Uniunea Creştin-Socială (CSU) germană, partidul bavarez partener al Uniunii Creştin-Democrate (CDU) a cancelarului german Angela Merkel, i-a cerut luni acesteia din urmă să negocieze în două săptămâni o soluţie europeană pentru problema migraţiei, în lipsa căreia liderul CSU şi totodată ministrul de interne Horst Seehofer urmând să dispună închiderea frontierelor Germaniei pentru migranţi.

După acest anunţ, Angela Merkel a organizat o conferinţă de presă la care a apreciat drept rezonabil acest termen de două săptămâni, întrucât el corespunde Consiliului European din 28-29 iunie, insistând că astfel are un mandat puternic de negociere cu liderii europeni la acest capitol.AGERPRES


populare
astăzi

1 A ce o mirosi chestia asta? / A intrat în vigoare, ca urmare a unui amendament depus de Laura Vicol, decizia Curții Supreme care omoară dosare de evaziu…

2 Apar primele informații după prăbușirea avionului militar F-16 la graniţa cu Bulgaria. Aeronava era în misiune şi investiga „o urmă radar neidentifica…

3 „Mergem spre ceva ireparabil” / Planurile ascunse ale lui Putin. Ce urmărește Rusia dincolo de subjugarea Ucrainei și paralizarea UE

4 Cine este Maria Julissa, vedeta OnlyFans acuzată de trădare în scandalul care zguduie Mexicul după moartea lui El Mencho

5 Adrian Toni Neacșu / La renegocierea PNRR, România a renunțat la 7 miliarde euro pentru ca partidele din coaliție să facă numiri clientelare