Donald Trump, președintele ales al SUA cel mai puțin popular din ultimele decenii

Donald Trump, președintele ales al SUA cel mai puțin popular din ultimele decenii

Cota de popularitate a lui Donald Trump în Statele Unite s-a îmbunătățit de la alegerea sa la Casa Albă la 8 noiembrie, dar el rămâne președintele ales cel mai puțin apreciat din ultimele decenii, relatează AFP.

Potrivit mediei sondajelor recente calculată de site-ul Real Clear Politics, aproximativ 50% dintre americani au o opinie nefavorabilă despre republican, în timp ce 45% au o opinie favorabilă. În ziua alegerilor, 58% dintre alegători aveau o opinie negativă față de el.

Potrivit unui sondaj CBS difuzat joi, peste o treime dintre americani se tem că republicanul va fi un președinte slab. Procentul era de 7% în privința lui Barack Obama în decembrie 2008 și de 14% în privința lui George W. Bush în decembrie 2000.

Institutul Gallup, care efectuează astfel de sondaje de la alegerea lui Bill Clinton în 1992, susține că Donald Trump că a bătut un record în legătură cu modul în care conduce tranziția prezidențială, cu 48% dintre participanți care îi dezaprobă acțiunile și 48% care le aprobă.

Comparativ, trei sferturi dintre americani aprobau tranziția lui Barack Obama și două treimi — pe cea a lui Bill Clinton.

Pe de altă parte, președintele ales Donald Trump a ridicat alte întrebări joi în legătură cu presupusul rol al Rusiei în atacuri cibernetice asupra unor partide și persoane politice din SUA, precum și în legătură cu răspunsul dat de Casa Albă sub președintele Barack Obama, notează Reuters.

"Dacă Rusia sau o altă entitate a piratat, de ce a așteptat Casa Albă atât de mult pentru a acționa? De ce se plâng numai după ce a pierdut Hillary?", a scris Trump într-o postare pe Twitter.

AGERPRES


populare
astăzi

1 „Venea Mercedesul şi mă lua dimineaţa, aveam apartament în închisoare, puteam să aduc 100 de femei!”

2 Noua Eră / Priviți cu cine s-a căsătorit acest japonez de 53 de ani!

3 Dragoş Damian / Ceauşescu avea ca plan de ţară industrializarea şi internaţionalizarea. Ironic, după 35 de ani în care am închis sute de fabrici, uzine…

4 Asta e „marea” Rusie, care se pretează la așa ceva?

5 Daciana Sârbu își apără relația cu „cârlanul”