Donald Trump reafirmă că trimiterea armatei americane în Venezuela reprezintă "o opţiune"

Donald Trump reafirmă că trimiterea armatei americane în Venezuela reprezintă "o opţiune"

Preşedintele SUA Donald Trump a reafirmat că trimiterea armatei americane în Venezuela reprezintă "o opţiune" în faţa crizei politice din această ţară, într-un interviu difuzat duminică de canalul CBS, preluat de Reuters, EFE şi AFP.

"Desigur, este o opţiune", a spus Trump, menţionând că omologul său venezuelean Nicolas Maduro i-a solicitat o întâlnire acum câteva luni, dar a refuzat-o date fiind "lucrurile oribile" care se petrec în Venezuela.

"Era una din ţările cele mai bogate din lume şi acum uite ce sărăcie, ce agitaţie şi crime şi tot ce se întâmplă", a comentat Trump.

Washingtonul a făcut cunoscut în mod clar în repetate rânduri în ultimele luni că "toate opţiunile", inclusiv cea militară, rămân valabile în ce priveşte Venezuela.

La 23 ianuarie, Donald Trump a afirmat că-l recunoaşte pe liderul Parlamentului Juan Guaido ca preşedinte interimar al Venezuelei, după ce acesta s-a autoproclamat şef al statului, iar în interviul de duminică şi-a reiterat sprijinul faţă de acesta, deşi fără a-i menţiona numele. "Avem un domn tânăr şi energic (...), dacă vorbim de democraţie, aceasta este democraţia în acţiune", a spus Trump.

În acelaşi interviu, liderul de la Casa Albă a mai declarat că SUA vor să "supravegheze" Iranul, care este o "problemă reală", acesta fiind şi unul din motivele pentru care doreşte să păstreze baza "incredibilă şi scumpă" a SUA din Irak.

El a reiterat de asemenea că intenţionează să retragă trupele americane din Afganistan, unde talibanii sunt "obosiţi" după 17 ani de război, precum şi din Siria, de unde plecarea celor 2000 de militari americani desfăşuraţi pentru a combate Statul Islamic este deja "pe cale să înceapă".AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Cea mai mare notă luată de Piedone în viața lui a fost un 6...

2 VIDEO Soldați ruși spunând adevărul despre ce se întâmplă cu armata lor în Ucraina

3 VIDEO Frate, nu ți-ai dori să trăiești așa ceva... Ce o fi fost în capul piloților?

4 Urmează bomba acestor alegeri? / AUR nu îndeplinește „o condiție de fond, determinantă” și toate candidaturile ar putea fi respinse!

5 „A fost așa toată durata zborului de patru ore”