Donald Trump renunță să mai construiască zgârie-nori sub numele său pe coasta georgiană a Mării Negre

Donald Trump renunță să mai construiască zgârie-nori sub numele său pe coasta georgiană a Mării Negre

Președintele ales al SUA, Donald Trump, a renunțat la proiectul de construcție în Georgia, pe malul Mării Negre, a unui zgârie-nori care să-i poarte numele și care fusese evaluat la 300 de milioane de dolari, transmite sâmbătă EFE.

Partenerul georgian al Organizației Trump, Silk Road Group, a anunțat sâmbătă, într-un comunicat de presă, că suspendă oficial proiectul comun privind ridicarea unui Trump Tower în orașul Batumi, situat la 380 de kilometri vest de Tbilisi. "Silk Road Group mulțumește Organizației Trump pentru interesul său față de acest proiect (...) care a fost lansat în virtutea acordului semnat în martie 2011", se menționează în comunicatul de presă al companiei georgiene.

Silk Road Group amintește că "acest proiect fantastic" a fost prezentat cu prilejul vizitei lui Trump în statul din Caucaz, în 2012, pe când președintele țării era Mihail Saakașvili, principalul aliat al SUA în regiune și inamic declarat al președintelui rus Vladimir Putin.

Cu toate acestea, rămân în continuare valabile planurile privind construcția unei clădiri rezidențiale de lux cu 47 de etaje, care va contribui la creșterea numărului de turiști care vizitează Georgia, care a înregistrat 6 milioane de turiști în 2016, un maxim istoric.

Cu prilejul vizitei în Georgia, Trump a numit Batumi "Monte Carlo din Caucaz". Conform proiectului inițial, Trump Tower trebuia să adăpostească un hotel, un cazino și alte facilități de divertisment care ar fi urmat să atragă mii de vizitatori în cel mai turistic oraș al țării. Clădirea urma să fie inaugurată în 2014, însă înfrângerile suferite de partidul lui Saakașvili și de fostul șef al statului în alegerile legislative din 2012 și în scrutinul prezidențial din 2013 au dus la blocarea proiectului, potrivit presei locale.

Unii analiști au apreciat că renunțarea la proiectul imobiliar din Georgia reprezintă o încercare de a evita ca interesele de afaceri ale lui Trump să nu afecteze politica externă a SUA. Trump, care va fi învestit în funcția de președinte al SUA la 20 ianuarie, a mai renunțat în ultimele săptămâni și la alte proiecte imobiliare ambițioase, în Brazilia și Azerbaidjan, au scris mass media internaționale.

AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Așa se scrie istoria, oameni buni, din lucruri mărunte și neștiute...

2 VIDEO Atac cu rachete fără precedent al Ucrainei împotriva Rusiei

3 Voi ați văzut asta? / America, oameni buni...

4 Așa o fi?

5 VIDEO București 2024...