Donald Trump va asista la finala masculină de la US Open / „Este minunat pentru tenis”, spune Alcaraz

Donald Trump va asista la finala masculină de la US Open / „Este minunat pentru tenis”, spune Alcaraz

Numărul 2 mondial Carlos Alcaraz, calificat în finala US Open la care Donald Trump va fi prezent duminică, a declarat că venirea preşedintelui american este un „privilegiu” pentru turneul de Grand Slam de la New York, transmite News.ro.

„Este un privilegiu pentru turnee să primească un preşedinte, indiferent de ţara pe care o conduce”, a declarat spaniolul în vârstă de 22 de ani în cadrul conferinţei de presă după victoria sa cu 6-4, 7-6 (7/4), 6-2 împotriva lui Novak Djokovici (favorit 7) în semifinale.

„Sincer, voi încerca să nu mă concentrez asupra acestui lucru, să nu mă gândesc la asta”, a adăugat câştigătorul a cinci titluri de Grand Slam, obişnuit să dispute finale de turnee majore în faţa regelui Spaniei Felipe al VI-lea, care a fost prezent în tribună la jumătatea lunii iulie, când a pierdut finala de la Wimbledon. „Nu vreau să mă agit” din cauza prezenţei preşedintelui american, dar cred că faptul că asistă la meci este minunat pentru tenis”, a concluzionat Alcaraz în engleză.

Numărul 1 mondial, Jannik Sinner, a subliniat că „multe personalităţi celebre vin să asiste la turneui”. „Suntem conştienţi de acest lucru ca jucători. Asta înseamnă că tenisul este important”, iar venirea preşedintelui american va fi „o plăcere” pentru jucători, a estimat el.

Vineri, un oficial cu râng al Casei Albe a declarat pentru AFP că Donald Trump intenţionează să asiste la finala de simplu masculin, confirmând informaţiile apărute în presa americană.

Ultimul preşedinte american în funcţie care a asistat la ultimul turneu de Grand Slam al sezonului a fost Bill Clinton, la finala feminină din 2000, câştigată de Venus Williams.

Preşedintele american, mare amator de competiţii sportive, a asistat deja în acest an la finala campionatului american de fotbal american, SuperBowl, şi la finala Cupei Mondiale a cluburilor de fotbal.


Citește și:

populare
astăzi

1 Dezvăluire picantă a unei jurnaliste despre un fost ministru de externe

2 BREAKING Document exploziv cu zeci de firme care au exploatat ilegal plaja litoralului românesc în sezonul 2025

3 Candidații au fost varză? / Se ridică misterul de pe povestea absenței românilor de pe lista noilor ambasadori UE?

4 Regretele românilor reîntorși acasă din Occident: „Am o ură și mai mare acum, decât atunci când am plecat prima dată”

5 Cum a ajuns o tânără de 23 de ani să fie condamnată la închisoare pe viață în Dubai: „A făcut o greșeală foarte prostească”