Doru Oprea, protestatarul care a stat 9 zile în spital după protestul din 10 august, a plecat din țară

Doru Oprea, protestatarul care a stat 9 zile în spital după protestul din 10 august, a plecat din țară

Doru Oprea, in varsta de 42 de ani, este protestatarul ranit de capacul unei grenade la protestul Diasporei, desfasurat in 10 august 2018, in Piata Victoriei. In urma cu cateva luni, el s-a hotarat sa se mute in strainatate, unde si-a deschis o afacere similara cu cea pe care o are in Romania.

Barbatul, care are o experienta de 20 de ani in turism, a povestit pentru publicatia New Money.ro  cum se descurca in Franta si cum a reusit sa isi deschida o afacere aici.

„Decizia am luat-o la Strasbourg, în octombrie, când Viorica Dăncilă era în ple­nul Parlamentului European. Am văzut-o explicând că tot ce s-a întâmplat pe 10 august a fost legal, cum s-a luat de celelalte țări europene, spunând că «și voi fa­ceți la fel, bateți protestatarii, îi gazați»… Acela a fost momentul în care m-am decis: gata, s-a terminat!“

"Am luat domeniul visitfrance.tours, am dat drumul la site, pagina de Facebook, Instagram, tot... Avand 20 de ani de experienta in spate, a fost ca si cum as fi avut un pachet Lego: in cinci minute, am facut jucaria.

Inca de la inceput, din 2010, am visat afacerea de un milion de euro. M-am apropiat de o jumatate de milion, dar cam atat. Marja de profit e intre 10 si 20%, nu e prea mult. Din pacate, mediul economic din Romania nu-ti prea permite sa ajungi milionar.

Din nefericire, oricat ai munci, la noi, la un moment dat te blochezi, nu reusesti sa te dezvolti. Accesul la credite e dificil, daca bancile au tot timpul la indemana un client mare, statul. Iar daca nu ai capital, e foarte dificil sa cresti", a zis Oprea.

Despre munca sa in Romania, a povestit: "In ultimii zece ani, am adus mii de turisti din afara, avem foarte multe programe in Transilvania, in Bucovina. Ma specializasem in tururi private. Am suferit tot timpul din cauza lipsei infrastructurii: sosele, parcari, toalete... Si, cu toate astea, afacerea mergea".

El a explicat ca in Franta s-a hotarat sa aplice ce facuse in tara noastra.

"Am decis sa replic, pur si simplu, ceea ce facusem in tara. Stiam istoria Frantei, sunt pasionat de istorie. Asa ca in maximum doua saptamani am creat traseele: Normandia, Valea Loarei, castelele... In cateva zile ne-am pus la punct, am dat drumul la firma. Iar de patru luni fac turism in Franta. Aducem aici americani si australieni", a afirmat el.

In plus, Doru Oprea spune ca deschiderea firmei nu a fost deloc complicata, afirmand in acest sens la o firma de contabilitate care s-a ocupat de tot.

"In cateva zile, firma era operationala. In orice caz, nu a fost nevoie de atata hartogaraie cat mi s-a cerut cand am deschis firmele din Romania. Investitia a fost de cateva mii de euro. Cea mai mare parte din bani a fost comisionul firmei care s-a ocupat de acte. Taxele catre statul francez sunt simbolice", a subliniat Oprea.

Momentan, romanul le face pe toate, fiind si manager, si ghid, si sofer, insa, specifica Oprea, e pe punctul sa angajeze un sofer si se afla in cautare de ghizi.

"Cam asta e planul, deocamdata. Firma din Romania, romaniacitytours.com, merge in continuare. Colegele mele sunt la birou, avem ghizi, soferi, firma vinde in continuare aceleasi produse pe care le-am creat: tururi in Transilvania si nu numai. Singura diferenta e ca acum o supraveghez de la distanta. Voi veni o data pe an sa vad ce se mai intampla si atat", a precizat el.

Doru Oprea a participat la protestul din 10 august 2018 si a fost ranit la picior cu o grenada aruncata de jandarmi. Ulterior, el s-a infectat cu o bacterie la Spitalul Municipal din Bucuresti, unde a stat internat timp de o saptamana.

Doru Oprea a fost audiat pe 25 septembrie anul trecut la Parchetul General

Acesta a declarat ca a depus la dosar mai multe probe, printre care si blugii in care era imbracat in seara protestului si chiar capacul de grenada care i-a intrat in picior.

"Am fost sunat ieri (luni, 24 septembrie - n.red.) de un domn procuror de aici, am fost chemat sa reiau tot ce am scris in declaratie si am dat o declaratie amanuntita cu absolut tot ce s-a intamplat in 10 august, declaratia a durat 3 ore.

Am depus la dosar blugii pe care i-am avut pe mine, care sunt proba, sunt gauriti, blugii prin care mi-a intrat capacul de grenada in picior, sosetele si capacul de grenada din picior, plus inca doua bucatele din plastic.

S-a facut proces verbal, m-am constituit parte civila, am cerut si o expertiza medico-legala, pentru ca eu consider ca mi s-a pus viata in pericol si cam atat", a relatat Doru Oprea.

Acesta a precizat ca urmeaza ca procurorii sa mai audieze si alte persoane. "Le-am cerut sa audieze doi martori cu care am fost in piata", a adaugat el, mentionand ca inca nu s-a gandit la ce daune va cere.

Oprea considera ca punerea sub acuzare a conducerii Jandarmeriei reprezinta pasi importanti.

"Din ce vad eu si cum lucreaza procurorii, consider ca acest dosar are prioritate si se lucreaza intr-un ritm alert. Foarte multa lume se astepta ca macar sa fie puse niste persoane sub invinuire.

Inteleg ca e foarte greu, inteleg ca sunt sute de persoane de audiat si martori, dar e un lucru bun ca in prima faza avem niste persoane puse sub acuzare", a mai spus protestatarul.

Intrebat despre cum vede faptul ca Liviu Dragnea si Carmen Dan au spus ca jandarmii sunt nevinovati si ca si-au facut datoria, Doru Oprea a mentionat ca "ei asa vor sustine pana la final. Exact cum si Iliescu si Roman vor sustine ca au respectat legea la Mineriada din '91. Sper ca acest dosar sa nu fie inca un dosar Mineriada uitat de lume si taraganat vreo 25 de ani si sper ca acei vinovati sa fie gasiti cat mai repede".

Doru Oprea a comparat faptul ca Dragnea i-a felicitat pe jandarmi cu momentul cand Ion Iliescu a facut acelasi lucru cu minerii.

"Pe modelul Ion Iliescu, care a felicitat minerii care au venit in Bucuresti si au semanat panselute si au batut cu ciomegele protestatarii de atunci, exact cum am fost si noi batuti si gazati si impuscati cu grenade. Exact aceleasi sistem FSN-ist de 28 de ani", a punctat Oprea.





Citește și:

populare
astăzi

1 Cea mai mare notă luată de Piedone în viața lui a fost un 6...

2 „A fost așa toată durata zborului de patru ore”

3 Da, are 60 de ani și s-a calificat la concursul național de frumusețe Miss Argentina...

4 O nouă arestare la vârf în Rusia

5 VIDEO Surpriză totală / Cine ar fi „gurul” discipol al lui Gregorian Bivolaru săltat de mascați. Eugen Mârtz era invitat mereu la B1TV, la emisiunea Al…