Dosar CET Govora / Procurorii cer 9 ani închisoare pentru Şova, susţinând că pedeapsa de la fond e ''nejustificat de blândă''

Dosar CET Govora / Procurorii cer 9 ani închisoare pentru Şova, susţinând că pedeapsa de la fond e ''nejustificat de blândă''

Reprezentantul DNA a solicitat luni magistraţilor de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie condamnarea fostului senator Dan Şova la 9 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă în dosarul CET Govora, susţinând că pedeapsa de 3 ani închisoare dată de instanţa de fond este "nejustificat de blândă".

La ultimul termen al procesului CET Govora, un procuror a cerut judecătorilor admiterea apelului DNA şi majorarea pedepsei aplicate lui Dan Şova, cel care a primit în primă instanţă o condamnare de trei ani închisoare cu executare.

"Individualizarea pedepsei nu reflectă criteriile prevăzute în Codul penal. Inculpatul Dan Şova a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, însă într-o formă agravantă, având în vederea calitatea sa de demnitar. Limitele de pedeapsă se situează între 2,8 ani şi 9 ani. Pedeapsa la care s-a oprit instanţa de fond este nejustificat de blândă, fiind orientată spre minim. Pregătirea pe care inculpatul o are - avocat şi parlamentar - impune o conduită în respectul legii şi nu în dispreţul legii. Se constată că Dan Şova a început activitatea infracţională în anul 2011, când a pretins folosul necuvenit, însă a continuat şi după intrarea în vigoare a noului Cod penal. În considerarea pregătirii sale de avocat şi parlamentar, el avea reprezentarea consecinţelor faptelor sale. Scopul urmărit a fost acela de a obţine venituri ilicite, pe care le-a folosit la achiziţionarea unui imobil. În opinia noastră, se impune majorarea cuantumului pedepsei aplicate acestuia, menţinându-se modul de executare, precum şi aplicarea pedepsei complementare de la art. 66 lit. k) din Codul penal, care prevede interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice. (...) Pedepsele să fie orientate spre maxim", a spus procurorul de şedinţă.

Reprezentantul DNA a mai cerut ca fostul director al CET Govora Mihai Bălan, condamnat în primă instanţă la 3 ani închisoare cu suspendare, să primească 3 ani închisoare cu executare, având în vedere că acesta nu a făcut nimic pentru recuperarea prejudiciului de 1,3 milioane lei.

Completul de cinci judecători de la Instanţa supremă a anunţat că sentinţa definitivă în acest dosar va fi amânată cu cel puţin două săptămâni.

În septembrie 2017, Dan Şova a fost condamnat la trei ani de închisoare cu executare pentru trafic de influenţă, iar fostul director al CET Govora Mihai Bălan a primit trei ani închisoare cu suspendare pentru abuz în serviciu în formă continuată, cu un termen de supraveghere de 4 ani.

Instanţa a admis atunci acţiunea civilă exercitată de CET Govora, prin administrator judiciar Euro Insol SPRL, şi l-a obligat pe Mihai Bălan la plata sumei de 1.301.410 lei. De asemenea, judecătorii au dispus confiscarea sumei de 100.000 euro de la Dan Şova.

Decizia a fost atacată cu apel de cei doi inculpaţi, dar şi de către DNA.

Potrivit DNA, în perioada octombrie 2011 - iulie 2014, Dan Şova a pretins sume de bani şi a primit în total 100.000 de euro de la un denunţător, în schimbul traficării influenţei sale reale pe care o avea pe lângă Mihai Bălan, director general al CET Govora SA la acea vreme, astfel încât acesta din urmă să asigure încheierea unor contracte de asistenţă juridică cu o anumită societate de avocatură, contracte de tip abonament lunar, la o valoare de 10.000 euro/lună.

Anchetatorii mai susţin că Mihai Bălan a produs un prejudiciu în dauna CET Govora SA de peste 1,3 milioane lei (suma totală decontată cu o frecvenţă lunară, în baza celor două contracte), concomitent cu obţinerea unor foloase necuvenite, în acelaşi cuantum, de către firma de avocatură.

DNA preciza că, în perioada decembrie 2011 - decembrie 2012, societatea de avocaţi a emis lunar către CET Govora facturi pentru activităţile de asistenţă juridică prestate. În aceeaşi perioadă, senatorul a încasat de la societatea de avocaţi suma totală de 60.000 de euro.

În cea de a doua perioadă contractuală, Dan Şova a încasat un comision în valoare totală de 40.000 euro, indică procurorii. DNA menţionează că cea mai mare parte a banilor primiţi de Şova au fost orientaţi, în mod direct, către stingerea unei datorii provenite din cumpărarea de la fostul deputat Cristian Rizea a unui imobil situat în Bucureşti. AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Cea mai mare notă luată de Piedone în viața lui a fost un 6...

2 STENOGRAME „Eugen Mîrtz i-a inoculat victimei ideea că prin sexul anal a salvat-o de la moarte deblocându-i o chakră ce controlează punctele vitale”

3 „A fost așa toată durata zborului de patru ore”

4 Prima intoxicare aruncată pe piață de Antena 3, un sondaj realizat de fostul ginere al lui Dan Voiculescu

5 VIDEO Surpriză totală / Cine ar fi „gurul” discipol al lui Gregorian Bivolaru săltat de mascați. Eugen Mârtz era invitat mereu la B1TV, la emisiunea Al…