Dosarul în care Gruia Stoica este acuzat de trafic de influenţă, mutat la Curtea de Apel Ploieşti din cauza ”presiunilor publice”

Dosarul în care Gruia Stoica este acuzat că i-ar fi dat avocatului Doru Boştină trei milioane de euro pentru a afla preţul cerut de CFR Marfă la o licitaţie va fi judecat de Curtea de Apel Ploieşti, după ce ICCJ a admis cererea omului de afaceri de mutare a cauzei de la Curtea de Apel Bucureşti.

Judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) au admis marţi cererea lui Gruia Stoica de strămutare a dosarului său, omul de afaceri arătând în solicitare că judecarea cauzei la Curtea de Apel Bucureşti este mult prea mediatizată.

Instanţa a decis mutarea dosarului la Curtea de Apel Ploieşti, menţinând actele depuse la dosar la Curtea de Apel Bucureşti, unde s-a judecat cauza până în prezent.

La jumătatea lunii mai, Gruia Stoica a cerut magistraţilor de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie ca dosarul său, judecat de Curtea de Apel Bucureşti, să fie mutat la o altă instanţă din ţară.

Avocatul lui Gruia Stoica, Ovidiu Buduşan, declara atunci, pentru MEDIAFAX, că această cerere de strămutare a dosarului la o altă curte de apel din ţară a fost formulată din cauza "presiunilor publice din jurul cazului".

 


populare
astăzi

1 Citiți ce a primit ăsta de la români după ce a postat o poză de la festivalul luxului de la PSD

2 VIDEO Noi amănunte despre petrecerea de lux unde Ciolacu și-a oficializat relația de amor cu fosta lui Negoiță

3 VIDEO Ciolacu, la braț cu aia de zicea că nu o cunoaște, la botez, la Simonis

4 Prăbușirea prețului la porcul de Crăciun îi bagă în panică pe fermierii români

5 Numerele extrase la Loto pe 1 noiembrie și explicația incidentului cu bilele blocate la Joker