Două clădiri avariate, locatari evacuaţi după un „incident” în Sankt Petersburg VIDEO

Două clădiri avariate, locatari evacuaţi după un „incident” în Sankt Petersburg VIDEO

Două clădiri au fost avariate şi locatarii evacuaţi sâmbătă dimineaţă la Sankt Petersburg în Rusia după ce mai mulţi locuitori au anunţat o explozie puternică care a spart ferestrele unui bloc, informează Reuters, preluat de Agerpres.

Drone presupus ucrainene au lovit clădiri rezidențiale din Sankt Petersburg FOTO Captură Twitter/Nex

Drone presupus ucrainene au lovit clădiri rezidențiale din Sankt Petersburg FOTO Captură Twitter/Nex

Guvernatorul din Sankt Petersburg (nord-vest) Aleksandr Beglov a anunțat că „un incident" a avut loc în cartierul Krasnogvardeiski din nord-estul oraşului. Nu au existat victime, dar locatarii au fost evacuaţi din apartamentele lor, a spus Beglov, fara a explica cauza incidentului sau natura acestuia.

Înregistrarea video făcută de Reuters la faţa locului arată o faţadă deteriorata a unei clădiri cu ferestrele sparte, balcoane avariate şi sticlă sparta şi resturi.

Locatarii caselor avariate au declarat pentru Reuters ca au auzit nişte sunete ciudate, urmate de o explozie şi un incendiu.

„Am auzit prima dată o fluierătură pentru că tocmai deschisesem fereastra, apoi o explozie, o flacără şi un apartament plin de fum, fereastra a zburat", a declarat Elena, o locatară, pentru Reuters. Ea a spus ca s-a întâmplat după ora 7.00 locală (4.00 GMT).

Presa rusă a raportat ca incidentul ar fi putut fi provocat de o dronă ucraineană doborâtă, care se îndrepta către un depozit de combustibil din apropiere. Nu a existat nicio confirmare oficială în acest sens din partea autorităţilor ruse sau a presei de stat.

Potrivit canalului de Telegram Mash, ținta probabilă a fost depozitul de petrol Ruchi, la nord-est de Sankt Petersburg, la mai puțin de un kilometru de locul în care au căzut dronele.

Imaginile publicate pe Mash arată balcoanele avariate ale unui bloc cu mai multe etaje și ceea ce autorii susțin a fi un fragment de dronă.

O altă înregistrare surprinde parțial o explozie puternică deasupra clădirii.

Șase persoane au solicitat asistență după incident, iar o persoană a fost spitalizată, a relatat agenția de știri rusă de stat TASS, citând oficiali din domeniul sănătății, a relatat The Kyiv Independent, care a specificat că nu a putut verifica relatările, în timp ce oficialii ucraineni nu au comentat incidentul.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 VIDEO Se confirmă, Donald Trump este al 47-lea președinte al Statelor Unite

2 O informație apărută în presa din Austria despre intrarea României în Schengen terestru

3 „Va fi un război crâncen”. Predicția terifiantă făcută de Armand Goșu, care privește și România, despre reînscăunarea lui Trump

4 Sexul oral, vinovat de creșterea numărului cazurilor unui tip de cancer. Care este explicația

5 Trump, imaginea zilei...