Două personaje detestabile/Blatul toxic prin care PSD preia puterea
După cinci luni de blocaje politice, România asistă la o trădare majoră a așteptărilor electoratului onest. Printr-o înțelegere subterană între președintele Nicușor Dan și liderul PSD Sorin Grindeanu, social-democrații preiau jumătate din portofoliile noului executiv condus de Luca Niculescu, impunând în funcții-cheie personaje profund compromise, cu trecut penal sau discursuri extremiste, fără ca șeful partidului să își asume vreo responsabilitate directă.
Milioanele și sutele de mii de cetățeni de bună-credință care i-au acordat votul lui Nicușor Dan au sperat la o curățare a aparatului de stat, la gestionarea corectă a fondurilor publice și la instituții integre. În schimb, la vârful administrației centrale se instalează astăzi exact polul opus al onestității. Aproape de împlinirea a doi ani de mandat prezidențial – câștigat sub promisiunea unei „Românii oneste” și cu sloganul de turul doi „România în lumină” –, șeful statului pare să fi rămas fără strategii, lăsând țara pradă întunericului politic și unor indivizi dubioși, bine înfipți în funcții.
Noua garnitură guvernamentală propusă de PSD este o sfidare directă la adresa integrității și competenței. În fruntea forțelor de ordine publică, cu misiunea absurdă de a le reforma, a fost plasat Marian Neacșu, un condamnat penal. Deși reabilitat din punct de vedere juridic, prezența unui om condamnat pentru o găinărie în fruntea Ministerului de Interne ridică o problemă gravă de autoritate morală: cum le va cere el ofițerilor să se schimbe și ce vor simți tinerii polițiști obligați să îl salute cu respect?
Lista numirilor toxice continuă cu Daniel Zamfir, un populist al cărui discurs extremist pare copiat direct din manualele de propagandă ale AUR și din narativele Moscovei despre cum Occidentul încearcă să distrugă viața oamenilor sănătoși și normali. Deși declarativ se evită aducerea AUR la putere, PSD îl instalează ca ministru pe Zamfir, cel care folosește obsesiv termenul „neomarxism” – o invectivă clasică a extremiștilor. Mai mult, acesta nu a ezitat să atace mizerabil conducerea pro-europeană a Republicii Moldova, declarând: „Dați-i șansa lui Fritz să candideze la Chișinău. Regimul de acolo este mult mai prietenos cu curentul neomarxist”. Cu o asemenea retorică, este greu de imaginat cum va putea poza la Chișinău în postura fratelui mai mare și pro-european.
Nici Justiția nu scapă de capturarea pesedistă. Portofoliul îi revine lui Radu Marinescu, un personaj alunecos și obedient, cunoscut drept valetul și avocatul cuplului cu probleme penale de la Craiova, Olguța Vasilescu și Claudiu Manda. Rolul său evident este să conserve actualul mod defectuos în care funcționează sistemul judiciar. Numirea sa vine în contradicție flagrantă cu declarațiile recente ale președintelui făcute chiar într-o ședință a CSM: „Cel mai important indicator este încrederea oamenilor în sistemul de justiție. Dacă această încredere este, cum este azi, 25%, înseamnă că toți împreună facem ceva rău”. Îndreptarea acestui rău devine imposibilă cu un asemenea ministru.
Tabloul incompetenței PSD este completat de figuri precum Natalia Intotero, Radu Oprea și Florin Manole – simpli gargaragii, lipsiți de orice pregătire în domeniile pe care le vor păstori, dar marcați de probleme de integritate vizibile până și din avioanele private care transportă magnați la diverse combinații în Mykonos.
În fața acestei grupări, premierul desemnat Luca Niculescu se dovedește o profundă dezamăgire. Deși este perceput ca un om bine intenționat și de calitate, profilul său complet neconflictual îl face incapabil să gestioneze o asemenea turmă, unde ai doar două opțiuni: ori folosești bâta, ori privești cerul meditând la soarta universului până trece ziua. Niculescu a cedat masiv în fața PSD, a abandonat lupta anticorupție și justiția – exact ca președintele Dan –, a acceptat în executiv inamici declarați ai marelui business privat și ai economiei de piață și a eșuat lamentabil în a impune social-democraților un standard minim de decență și profesionalism.
Cum s-a ajuns la această formulă? Totul este rezultatul unei șarade politice menite să mascheze un pact între Nicușor Dan și Sorin Grindeanu. Șeful statului a evitat să-l nominalizeze pe Grindeanu ca prim-ministru – deși era propunerea formală a PSD – tocmai pentru a-l proteja de uzură. Calculul lui Nicușor Dan a fost unul de autoconservare: menținerea lui Grindeanu la șefia PSD previne preluarea partidului de către facțiuni și mai radicale, precum cea a Olguței Vasilescu, care nu ar ezita să se alieze cu George Simion și AUR pentru a-l suspenda pe președinte.
La rândul său, Sorin Grindeanu a jucat un teatru ieftin. S-a declarat formal dezamăgit de desemnarea lui Niculescu și a condiționat inițial intrarea la guvernare de prezența PNL, pentru a nu risca „un concurs de picioare în gură” din partea liberalilor rămași în opoziție. Mai mult, miercuri, când Consiliul Național al PSD a votat intrarea în guvernul Niculescu (unde partidul deține jumătate din ministere), Grindeanu s-ar fi abținut. Fără curajul de a-și asuma public această poziție de fals disident, el a lăsat informația să se scurgă „pe surse”. Această abținere nu este decât un alibi cinic: când guvernarea se va prăbuși, iar PSD se va eroda și mai mult, Grindeanu își va apăra scaunul spunând că nu a fost decizia lui.
Această dublă măsură ridică însă o problemă fundamentală de autoritate. Cum mai poate rămâne Grindeanu în fruntea PSD, când întreaga conducere a partidului votează împotriva viziunii sale strategice pe o temă capitală precum intrarea la guvernare? În mod normal, o astfel de ruptură duce fie la demisia liderului, fie la debarcarea lui. Politica românească are un precedent clar în acest sens, oferit chiar de Nicușor Dan în 2017. Atunci, el a demisionat de la șefia USR după ce majoritatea partidului a ales o direcție progresistă privind referendumul pentru familie, contrară viziunii sale conservatoare. Deși a fost un gest corect, manevra prin care spera să-și impună punctul de vedere sub amenințarea plecării l-a lăsat orfan politic, căci nimeni nu l-a mai chemat înapoi. Grindeanu știe însă că în politică locul lăsat gol se ocupă instantaneu, motiv pentru care se agață de funcție, pozând ridicol într-un lider neînțeles atât de președinte, cât și de propriul partid.
Dincolo de jocurile de culise, PSD intră pentru prima dată în istoria sa într-un guvern ultra-minoritar. Situația amintește, în oglindă, de perioada 2005-2007, când liberalul Călin Popescu Tăriceanu a guvernat timp de doi ani cu doar 20% sprijin parlamentar, fiind ținut în brațe de PSD. După două decenii, rolurile s-au inversat, iar social-democrații stau la mâna PNL măcar pentru a trece de votul de învestitură.
Ulterior, pentru a supraviețui în Parlament și pentru a-și trece măsurile populiste – majorări de salarii, pensii și alte pomeni electorale –, PSD se va sprijini inevitabil pe AUR. Așa-zisul cordon sanitar pe care partidul lui Grindeanu trebuia să-l mențină în jurul extremiștilor a devenit de mult timp un cordon ombilical. De altfel, PSD și AUR au colaborat excelent în legislativ, inclusiv acum cinci luni, când au demis împreună guvernul Bolojan tocmai pentru a bloca reformele acestuia. Acum, extremiștii vor împărți puterea pe ascuns cu PSD, ajutând executivul Nicușor Dan – PSD – Luca Niculescu să se târască în Parlament.
Paradoxal, această revenire la putere surprinde PSD-ul în cel mai vulnerabil și slab moment al existenței sale. Prăbușit deja la cote de avarie în sondaje sub bagheta lui Grindeanu, partidul își trăiește ultimele clipe ca principal frânar al României, urmând să-și dea ultima suflare sub povara „cutiilor cu pantofi”. Locul pesedismului clasic este însă luat de o altă creație a sistemului, chiar mai înspăimântătoare: așa-zisul suveranism promovat de AUR, un curent profund anti-european și anti-reformist. În acest peisaj sumbru, singura șansă pentru oprirea ascensiunii extremiste rămâne reconstrucția PNL și USR în opoziție.
Explorează subiectele:
