Două tone de cocaină ascunse într-un container cu destinaţia Belgia au fost confiscate în Costa Rica

Două tone de cocaină ascunse într-un container cu destinaţia Belgia au fost confiscate miercuri în Costa Rica, a anunţat joi Ministerul de Interne costarican, într-un comunicat, informează AFP.

Drogurile au fost descoperite în timpul inspectării unei încărcături cu ananas la bordul unui portcontainer în portul Moin de pe coasta Caraibelor de către poliţia antidrog.

Drogurile erau împărţite în "2.000 de pachete de cocaină, fiecare de circa un kilogram", a precizat Ministerul de Interne costarican.

Exporturile de fructe tropicale pe cale maritimă din Costa Rica sunt utilizate în mod curent de reţelele de trafic de droguri, în special cu destinaţia Europa.

În ianuarie, poliţia costaricană antidrog a descoperit 110 de kilograme de cocaină ascunse într-o încărcătură de sucuri de ananas cu destinaţia Spania.

Anul trecut, peste 16 tone de cocaină au fost confiscate din containere de autorităţile costaricane.

Drogurile care provin din ţări producătoare din America de Sud şi au ca destinaţie SUA şi Europa tranzitează de cele mai multe ori ţările din America Centrală, pe cale terestră, maritimă sau aeriană. AGERPRES


populare
astăzi

1 Amenzi de până la 50.000 de lei pentru renovarea băii sau a bucătăriei fără acte

2 Hopa, ce avem noi aici? / „Familistul” Daniel Băluță, surprins la PSD luxury-show cu una de 27 de ani pe care a pus-o deja șefă la stat

3 Cinism la PSD / Adrian Năstase cere taxe de solidaritate după luxury-show-ul de la Timișoara

4 Tulburări politice europene – un român care câștigă 77.000 de dolari pe lună a atras atenția

5 Omul care îl ține în șah pe Dominic Fritz: cine controlează de fapt USR