Dr. Mihaela Bilic, adevărul despre cină: „Nu lăsați pe nimeni să vă interzică!“

Dr. Mihaela Bilic, adevărul despre cină: „Nu lăsați pe nimeni să vă interzică!“

Masa de seară are dublu rol: să ne hrănească și să ne dea o stare de bine, iar alegerea alimentelor trebuie făcută cât mai echilibrat. Dr. Mihaela Bilic ne învață ce să mâncăm și de ce e nu e bine să renunțăm la cină, chiar dacă ani la rând am auzit acest îndemn.

Salata asortată, cea mai bună alegere pentru cei care doresc să slăbească FOTO Shutterstock

Salata asortată, cea mai bună alegere pentru cei care doresc să slăbească FOTO Shutterstock

Într-o postare pe pagina sa de socializare, medicul explică ce reguli trebuie să respectăm pentru o cină perfectă.

Mai întâi însă trebuie să ne stabilim obiectivele și ora la care ne culcăm. Medicul spune că trebuie ținut cont de faptul că metabolismul încetinește spre seară, însă chiar și în timpul nopții organismul consumă calorii pentru funcțiile de bază.

"Meniul diferă dacă vrem să slăbim, să avem o digestie ușoară sau un somn odihnitor. În cazul copiilor sau sportivilor alegerile vor fi diferite", arată nutriționistul.

Cum arată farfuria ideală

"În cazul unui meniu echilibrat farfuria ideală va fi împărțită astfel: 1/3 proteine (carne pește ouă sau brânză); 1/3 făinoase (cartofi paste orez pâine) sau leguminoase boabe (fasole mazăre linte). Ultima treime va fi reprezentată de legume proaspete sau gătite, cu cat mai colorate și mai diferite cu atât mai bine.

Dacă vrem să slăbim , menținem în farfurie proteinele și legumele, însă renunțăm la făinoase. Un castron mare de salată asortată cu o bucată de carne sau pește la grătar sunt cel mai bun exemplu pentru o cină de slăbit. Atenție și la aportul de grăsimi, fiecare gram are 9 cal, deci fiți zgârciți cu uleiul din salată și alegeți carnea mai puțin împănată.

Dacă vrem să dormim bine, o porție de paste cu brânză e alegerea corectă. Supa cremă sau tocănițele cu legume sunt ușor de digerat. Evitați prăjelile tocăturile și alimentele care fermentează (broccoli varză fasole). La capitolul desert orezul cu lapte și bananele au efect de liniștire.

Pentru copii și sportivi împărțirea farfuriei se schimbă: produsele făinoase vor ocupa jumătate din suprafață, iar proteinele și legumele câte un sfert. Amidonul din făinoase reface rezervele de glicogen din ficat și mușchi, iar activitatea fizică de peste zi nu afectează rezervele organismului.

Nu lăsați pe nimeni să vă interzică masa de seară, aveți grijă doar să alegeți meniul care vi se potrivește!", spune nutriționistul.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 BREAKING Dispare rețeta de la medicul de familie / „Vă duceți la o farmacie, pe baza CNP-ului sau a cardului de sănătate sau a noii cărți de identitate”

2 „Donald J. Trump m-a violat împreună cu Jeffrey Epstein”. Ce dezvăluie noile documente din dosarele care-l vizează pe infractorul sexual

3 Milionarul român, care s-a lăfăit în banii celor de la Dinamo, a murit singur și uitat de lume. „Îi dădea bani Elenei Cîrstea. S-a separat de soție”

4 VIDEO Uite o chestie care merită văzută și care spune multe despre unele personaje „glorioase” după decembrie 1989...

5 VIDEO Prefectul și subprefectul de Olt au fost plasați sub control judiciar