Dragnea, atac DEMENT la adresa DNA: De ce au intrat în panică? Au un grafic în care spun când trebuie să fie executat unul sau altul?

Dragnea, atac DEMENT la adresa DNA: De ce au intrat în panică? Au un grafic în care spun când trebuie să fie executat unul sau altul?

Dragnea, atac DEMENT la adresa DNA: De ce au intrat în panică? Au un grafic în care spun când trebuie să fie executat unul sau altul? Liderul PSD, Liviu Dragnea, spune că solicitarea procurorilor DNA de scurtare a termenelor de judecată stabilite de instanța supremă în dosarul său şi al lui Darius Vâlcov "este mult prea pe faţă". El a susținut că "DNA-ul lui Iohannis a intrat în panică" și că astfel de cereri se fac doar în situații excepționale.

„Am auzit şi eu după Comitetul Executiv Naţional că DNA-ul lui Iohannis a cerut Curţii Supreme (...). DNA a intrat în panică, e agitat. De ce sunt agitaţi? Au în grafic ceva, un grafic cu date, când trebuie să fie executat unul sau altul? Au hotărât ei că pentru mine şi pentru Darius (Darius Vâlcov - n.r.) trebuie să se dea termenele mai aproape. De ce? Au explicat motivul?”, a fost reacția lui Liviu Dragnea, la finalul ședinței Comitetului Executiv al PSD.

El a mai susținut că astfel de cereri se depun doar când apar situaţii excepţionale și că solicitarea DNA "este mult prea pe faţă".

„Asta îmi arată mie că nu mai ţin cont de nimic, nu îi mai interesează să se acopere sau să se ascundă. Totul este pe faţă. O să văd şi eu ce o să facă instanţa până la urmă. Dar atâta timp cât nu au stabilit termenul eu am de gând să merg în continuare prin judeţe", a adăugat Dragnea.

Procurorii DNA au solicitat miercuri Înaltei Curți de Casație și Justiție termene mai scurte în dosarele lui Liviu Dragnea și Darius Vîlcov, au declarat pentru HotNews.ro reprezentanți ai Direcției Naționale Anticorupție. Ei au precizat că instanța ar urma să decidă dacă acceptă sau nu această solicitare de devansare a termenelor și, totodată, să stabilească o altă dată proceselor. În procesul lui Dragnea, următorul termen al procesului a fost stabilit de instanța supremă pentru 20 mai, iar în dosarul lui Vâlcoov, în 11 iunie.

Procurorii invocă articolul 353, alin 10 din Codul de Procedură Penală, care prevede: „Completul învestit cu judecarea unei cauze penale poate, din oficiu sau la cererea părţilor ori a persoanei vătămate, să preschimbe primul termen sau termenul luat în cunoştinţă, cu respectarea principiului continuităţii completului, în situaţia în care din motive obiective instanţa nu îşi poate desfăşura activitatea de judecată la termenul fixat ori în vederea soluţionării cu celeritate a cauzei. Preschimbarea termenului se dispune prin rezoluţia judecătorului în camera de consiliu şi fără citarea părţilor. Părţile vor fi citate de îndată pentru noul termen fixat.”

La termenul de luni al procesului în care Liviu Dragnea a fost condamnat în primă instanță la trei ani și jumătate de închisoare - termen care ar fi trebuit să fie ultimul - instanța supremă a dispus amânarea cauzei până în 20 mai.

La această amânare a contribuit și DNA, după ce procurorul de ședință a cerut sesizarea Curții Constituționale pe articolul din Legea 78/2000 privind completurile specializate de la instanța supremă și pe o decizie a Curții supreme legată de interpretarea unui articol din Codul Penal privind prescrierea faptelor. În solicitarea DNA se menționează că prin utilizarea unei sintagme atât de generale precum aceea de "complet specializat", s-a creat premisa aplicării aleatorii a normelor de competență, aspect care afectează dreptul la un proces echitabil. Instanța supremă a decis amânarea procesului până în 20 mai.

În 19 aprilie este așteptată o decizie a Curții Constituționale privind completurile specializate de 3 judecători. O decizie favorabilă a CCR pe sesizarea depusă de Florin Iordache l-ar scăpa pe Liviu Dragnea de acestă condamnare. Procesul ar trebui reluat de la zero la instanța de fond, iar între timp faptele s-ar putea prescrie.


Citește și:

populare
astăzi

1 Așa se scrie istoria, oameni buni, din lucruri mărunte și neștiute...

2 Misterioasa navă iraniană care s-a întors ieri, subit, după trei ani, acasă

3 Document secret rusesc obținut de Washington Post

4 Foarte interesante amănunte...

5 Ucraina a încălcat „linia roșie nucleară” a Rusiei? / Culisele unui atac ucrainean asupra unei ținte-cheie din Rusia