Dragnea despre declarațiile lui Ghiță: Eu nu le iau în râs; sper să înțeleagă toată lumea că nu mi-e teamă

Dragnea despre declarațiile lui Ghiță: Eu nu le iau în râs; sper să înțeleagă toată lumea că nu mi-e teamă

Președintele PSD, Liviu Dragnea, a afirmat miercuri că ''nu ia în râs'' declarațiile lui Sebastian Ghiță care susține că a fost amenințat că îi vor fi trimise la închisoare rudele și prietenii dacă nu face un denunț împotriva liderului social-democrat, astfel încât acesta să nu poată deveni prim-ministru.

"Eu nu iau în râs aceste declarații pentru că, din păcate, nu sunt singurele informații de acest gen care au ajuns la mine, atât în timpul campaniei electorale, cât și după alegeri, mai ales după alegeri. Am primit din foarte multe părți informații de la oameni cu care nu am vorbit niciodată în viața mea și de care nici nu auzisem, care mi-au transmis că au fost presați, întrebați să spună ceva despre mine sau măcar să accepte să inventeze ceva despre mine. Nu am dat atât de mare importanță și sigur că atunci când primești astfel de informații ai o rezervă a bunului simț gândindu-te poate, într-o speranță deșartă, că nu se poate așa ceva. Această declarație asumată a lui Sebi Ghiță mă pune pe gânduri serios și cred că ar trebui să ne pună serios pe gânduri pe toți. Am înțeles că vor mai urma astfel de declarații și eu zic să le urmărim cu atenție. În ceea ce mă privește, sper să înțeleagă toată lumea care trebuie să înțeleagă că nu mi-e teamă", a spus Dragnea.

Dragnea a precizat că la adresa sa nu s-au făcut astfel de presiuni directe, dar le-a văzut "prin presă", pe un site care spunea cum o să fie băgat în pușcărie dacă îndrăznește să îl sfideze pe președinte.

El a mai menționat că se fac astfel de presiuni pentru ca PSD să nu preia guvernarea și să nu pună în practică programul susținut de toți românii.
Fostul deputat Sebastian Ghiță a susținut miercuri, într-o înregistrare, că Direcția Națională Anticorupție este un "instrument" prin care "mai marii zilei" încearcă întoarcerea votului dat de români în 11 decembrie și că a fost amenințat că îi vor fi trimise la închisoare rudele și prietenii dacă nu face un denunț împotriva liderului PSD, Liviu Dragnea, astfel încât acesta să nu poată deveni prim-ministru.

AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Cea mai mare notă luată de Piedone în viața lui a fost un 6...

2 „A fost așa toată durata zborului de patru ore”

3 Da, are 60 de ani și s-a calificat la concursul național de frumusețe Miss Argentina...

4 O nouă arestare la vârf în Rusia

5 VIDEO Surpriză totală / Cine ar fi „gurul” discipol al lui Gregorian Bivolaru săltat de mascați. Eugen Mârtz era invitat mereu la B1TV, la emisiunea Al…