Dragnea despre discursul premierului Dăncilă în PE: Eu chiar m-am simţit mândru că sunt român

Dragnea despre discursul premierului Dăncilă în PE: Eu chiar m-am simţit mândru că sunt român

Preşedintele PSD Liviu Dragnea a felicitat-o pe prim-ministrul Viorica Dăncilă pentru discursul susţinut miercuri în Parlamentul European.

El a declarat, la România TV, că, în urma intervenţiei premierului în faţa europarlamentarilor, s-a simţit mândru că este român, precizând că dorinţa legitimă a României este aceea de a primi din partea membrilor UE "acelaşi respect, aceeaşi preţuire" pe care le manifestă şi ţara noastră faţă de Europa.

"Vreau să o felicit din toată inima pe doamna prim-ministru pentru discursul de astăzi, pentru poziţia pe care a avut-o, pentru răspunsurile pe care le-a dat, pentru demnitatea cu care şi-a apărat ţara. (...) Eu chiar m-am simţit mândru că sunt român. Am văzut un premier al României care a mers la Strasbourg cu deferenţă, cu respect, cu preţuire, cum a spus doamna prim-ministru, dar cu demnitate în a-şi reprezenta ţara, pentru că toţi suntem cetăţeni europeni, toţi contribuim la dezvoltarea acestui continent. Milioane de români muncesc în Europa şi contribuie la dezvoltarea ţărilor unde muncesc, plecaţi de acasă. Ceea ce am cerut noi mereu, ceea ce a exprimat şi doamna prim-ministru astăzi este doar dorinţa noastră legitimă, total legitimă, să primim acelaşi respect, aceeaşi preţuire. Nu cred că este bine pentru noi, pentru generaţiile următoare ca România să accepte în continuare poziţia unei ţări care este certată de toţi şi, de cele mai multe ori, nici măcar nu înţelegem de ce suntem certaţi", a afirmat Dragnea.

El susţine că unii parlamentari europeni sunt "manipulaţi" şi că îşi formează imaginea despre ţara noastră prin intermediul unor "trădători care murdăresc imaginea României".

"Am văzut astăzi în dezbaterea de la Strasbourg luări de poziţii ale unor europarlamentari din alte ţări care sunt sigur că habar nu aveau cum arată legile Justiţiei. Mai mult decât atât, am văzut o doamnă care spunea că pentru referendum se folosesc fonduri europene. Vă daţi seama ce manipulare este transmisă la Bruxelles de ani de zile, câte minciuni se spun acolo şi asta pleacă numai din România, din partea unor trădători - o spun cu toată tăria - care murdăresc imaginea acestei ţări, care sunt interesaţi de destabilizarea României şi doar de a continua ca România să fie în genunchi în faţa oricăror interese străine. Interesele străine sunt legitime. Problema nu este a ţărilor sau a companiilor care au interese în România. Problema este a noastră dacă acceptăm această poziţie sau dacă înţelegem că buna colaborare nu înseamnă slugărnicie", a adăugat liderul PSD. AGERPRES

Trimite pe WhatsApp


Citește și:

populare
astăzi

1 Prăbușirea unui dobitoc / Cum a primit Prostul politicii două lovituri năucitoare înainte de parlamentare

2 Augustin Zegrean / Votul pentru șefia Consiliului Legislativ este nul

3 BREAKING USR anunță că nu intră la guvernare cu Orban premier!

4 VIDEO România prădată / Dezvăluiri incredibile despre cum se negociau și se dădeau șpăgile în guvernele PSD

5 Apar dovezile / „Tiranul Rafila o oprit camionul o urcat sus o luat pistolul şi o dat cu ţeava în cap şi la tat…