Dragnea, despre postarea lui Victor Ponta: Poate se gândeşte să se retragă la Cotroceni

Vicepremierul Liviu Dragnea a declarat, sâmbătă, la Poiana Braşov, că mass-media au interpretat greşit postarea făcută de Victor Ponta pe Facebook, susţinând că acesta nu se referă la retragerea din viaţa politică, ci "din disputa politică", adăugând: "Poate se gândeşte să se retragă la Cotroceni".

Dragnea: Ponta se retrage din disputa politică şi poate se gândeşte să se retragă la Cotroceni

"În ceea ce priveşte comentariile greşite făcute de unele instituţii de presă, acestea nu se referă la retragerea din viaţa politică (n.r. - a lui Victor Ponta ). Eu am citit altfel acel mesaj de pe Facebook, în sensul că se retrage din disputa politică şi poate se gândeşte să se retragă la Cotroceni, după alegerile prezidenţiale", a spus Dragnea.

Liviu Dragnea se află, sâmbătă, la Poiana Braşov, unde se întâlneşte cu preşedinţii de organizaţii judeţene PSD şi cu coordonatorii de campanie.

Premierul Victor Ponta a scris, vineri, pe Facebook că în noiembrie, după câştigarea "ultimei bătălii", îşi doreşte să lase locul în politică altora, "mai tineri" , iar el să recupereze din timpul pe care în ultimii 13 ani nu l-a acordat familiei şi celorlalte părţi bune şi frumoase din viaţa sa.

"În urmă cu exact 13 ani, pe 4 aprilie 2001, Premierul Adrian Năstase m-a numit în funcţia de Şef al Corpului de Control al Guvernului! Şi atunci m-am gândit cu regret, dar şi cu mândrie, la cariera mea anterioară de magistrat, dar aşa am crezut că pot să fac mai mult din ce mi-am propus în viaţă. Am încercat în toată această perioadă să folosesc poziţiile publice ocupate (secretar de stat, ministru, deputat, Prim-Ministru) pentru a schimba în bine ţara în care eu şi familia mea ne-am născut şi în care o să trăim tot timpul, cu bune şi cu rele. Cred că acest an este cel mai greu dintre toţi anii de până acum (plin de abuzuri, persecuţii politice, calomnii, nedreptăţi, trădari şi dezamăgiri) - dar şi miza sa este enormă!", scrie Ponta în mesajul postat pe pagina sa de Facebook.

El continuă spunând că "trebuie să punem capăt tranziţiei de la societatea comunistă (cu accesele sale securiste din ultimii 10 ani) spre o ţară europeană, cu oameni mai liniştiţi şi mai demni, guvernaţi de valori şi obiective comune, nu de frica de mascaţi şi de linşajul public din partea unor jurnalişti fascisto-comunistoizi!".

"În noiembrie, după ce câştigăm această ultimă şi vitală bătălie, mă voi putea declara mulţumit de ce am realizat! Şi atunci îmi doresc să las locul în politică altora, mai tineri şi mai puţin marcaţi de regimul oribil al ultimilor ani. Iar eu îmi propun să recuperez cât voi putea de mult din timpul pe care în ultimii 13 ani NU l-am dat familiei şi celorlalte părţi bune şi frumoase din viaţa mea", încheie Ponta acest mesaj.

Ulterior, aflat într-o vizită la Sebeş, în judeţul Alba, la inaugurarea lucrărilor de construcţie pentru noua unitate de producţie Star Assembly a Star Transmission, parte a concernului Daimler, Victor Ponta a refuzat să comenteze anunţul făcut pe Facebook.

Sursa: mediafax.ro


populare
astăzi

1 VIDEO „Noi luptăm din nou cu Europa, care a fost sursa tuturor nenorocirilor și a tot răului din istoria omenirii, a două războaie mondiale”

2 BREAKING Uite unde sunt bănișorii noștri, uite de ce au tăiat pensiile! / Banca de stat Eximbank susține că a avertizat guvernele Ciucă și Ciolacu că st…

3 STENOGRAME „Nu crede că vorbesc cu Nicușor…E agitat rău, a luat-o cu capu’, nu? / E și variantă cu Voineag”

4 Aliați neliniștiți și Fox News: momentul în care Trump a înțeles că situația din Minneapolis îi scapă de sub control

5 Sfârșitul familiei mafiote Ming: China a executat 11 membri ai clanului, inclusiv lideri și moștenitori, vinovați de crime, fraude și trafic de persoa…