Dragnea, despre problemele lui Paul Stănescu din justiţie: Este o lovitură disperată

Dragnea, despre problemele lui Paul Stănescu din justiţie: Este o lovitură disperată

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat, luni, referitor la problemele vicepremierului Paul Stănescu din justiţie, că este "o lovitură disperată", fără să facă alte precizări, menţionând că dacă va comenta acest lucru "aşa-zişii gardieni ai statului de drept" vor spune că influenţează justiţia.

"Dacă mă lansez într-o analiză şi dacă aş spune exact ce gândesc, bineînţeles că vor sări foarte mulţi şi dintre dumneavoastră şi dintre aşa zişi gardieni ai statului de drept că influenţez justiţia. Dar, nu i-am văzut sărind când procurorul general ameninţă public Curtea constituţională, când alţii domni şi doamne îşi dau cu părerea şi fac presiuni pe justiţie. Chiar nu este nevoie să-mi dau cu părerea că în spaţiul public se descifrează această acţiune care din păcate nu este singulară. Este o lovitură disperată", a spus Dragnea, înaintea Comitetului Executiv.

Întrebat dacă va fi un guvern fără epoleţi, Dragnea a răspuns: "Mai pot eu să fiu sigur, sigur premierul nu".

Şedinţa Comitetului Executiv Naţional al PSD a început, luni, preşedintele PSD, Liviu Dragnea, anunţând că nu se va discuta despre portofoliile ministerelor, adăugând că, în cazul în care s-ar stabili în cursul acestei zile viitorul cabinet, coaliţia s-ar grăbi.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va judeca, joi, o cerere de confirmare a redeschiderii urmăririi penale în cazul vicepremierului Paul Stănescu.

Conform site-ului ÎCCJ, dosarul a fost înregistrat pe 17 ianuarie 2018, iar alături de Stănescu, intimaţi în dosar mai sunt Marian Belu Briceag, Florin Cotoşman şi Remus Manolache. AGERPRES


populare
astăzi

1 Mesajul terifiant despre un nou război mondial, transmis românilor de un cunoscut strateg israelian: „E cât se poate de posibil”

2 „Nimeni nu vorbește despre asta”. Iancu Guda anunță primele semne bune din economie

3 BREAKING Cine era afaceristul care a murit în accidentul aviatic din județul Vaslui

4 BREAKING Trump lovește cu sancțiuni cele mai mari două companii petroliere din Rusia și anulează summitul cu Vladimir Putin, într-o schimbare bruscă d…

5 Dezamăgirea unui român întors acasă după 23 de ani în străinătate: „Ca să te descurci, trebuie să ai pile și relații”