Dragnea, despre protestele din 10 august: În acea noapte, Iohannis a pus o postare; el a dat semnalul

Dragnea, despre protestele din 10 august: În acea noapte, Iohannis a pus o postare; el a dat semnalul

Preşedintele Partidului Social Democrat, Liviu Dragnea, a declarat duminică seara că semnalul la protestul din 10 august a fost dat de o postare a preşedintelui Klaus Iohannis.

"În acea noapte, Iohannis a pus o postare. El a dat semnalul. A vrut să dea două semnale, să timoreze Jandarmeria şi să le spună protestatarilor violenţi: staţi liniştiţi că nu păţiţi nimic şi continuaţi, veniţi şi a doua zi, staţi câte zile este nevoie pentru a vă atinge obiectivul stabilit şi anume de a ocupa guvernul, de a da jos guvernul prin violenţă. Deci nu are rost să mai facem tot felul de investigaţii. E clar că de acolo a pornit. De ce se intenţionează asta? S-a tot discutat în ultima perioadă că se mai doreşte organizarea unui miting, tot violent probabil, undeva la sfârşitul lunii octombrie, mergând pe ideea că jandarmii care sunt deja anchetaţi, care sunt puşi sub acuzare sunt timoraţi şi atunci să poată să facă ce vor. Cred că asta e intenţia lui Klaus Iohannis. Adică ceea ce a făcut este o lovitură puternică împotriva unei instituţii a statului care asigură ordinea publică şi care apără instituţia statului", a declarat Dragnea, la România TV.

El a precizat că nu susţine acţiuni violente din partea jandarmilor din senin, dar la protestul din 10 august au fost lovituri crunte împotriva jandarmilor.

"Nu am văzut, sau cel puţin nu a apărut până acum, ca procurorii să fie interesaţi să cerceteze, să vadă informaţiile care au apărut în spaţiul public despre finanţări externe, despre tabere de instruire a protestatarilor violenţi. Am văzut că procurorii în România de ani de zile se autosesizează de la o jumate de mail, sau de o declaraţie a unuia de 10 secunde la televizor şi nişte acţiuni de asemenea anvergură, care pot fi extrem de periculoase pentru statul de drept şi pentru ordinea constituţională în România şi pentru stabilitatea acestei ţări, asta nu le trezeşte o îngrijorare? Adică astea nu sunt periculoase, nu se pot autosesiza?", a mai spus Dragnea. AGERPRES


populare
astăzi

1 ALERTĂ Noul președinte ANAF va fi Adrian Nicuşor Nica

2 VIDEO Șoferul unui SUV Mercedes lovit de un Logan a murit după ce a fost aruncat prin trapă și prins sub mașina răsturnată

3 Un judecător CSM cu venituri de aproape 10.000 euro lunar e revoltat! / Fraților, în ce țară am ajuns să trăim?

4 Actrița Manuela Hărăbor anunță că a fost scoasă de Pro TV dintr-un serial din motive politice

5 VIDEO Priviți, șeful Eximbank filmat în cluburi din Saint-Tropez, în timpul scandalului despre sediul de stat închiriat de la un privat cu preț dublu