Dragnea despre raportul MCV: România să legifereze aşa cum o face fiecare stat membru UE

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a afirmat luni că România trebuie să legifereze aşa cum o face fiecare stat din Uniunea Europeană, referindu-se la raportul MCV publicat recent de Comisia Europeană.

Întrebat cum comentează raportul MCV, Dragnea a spus: "Eu susţin foarte mult ca România să procedeze, să acţioneze, să legifereze exact aşa cum o face fiecare stat membru din Uniunea Europeană. Asta cred eu. Mai pe larg despre MCV şi despre rezoluţia din Parlamentul European mâine, cel mai târziu poimâine, că acum chiar avem de discutat, mai ales după ce s-a întâmplat şi la Paris, din nefericire, şi alte lucruri", a declarat Dragnea, la finalul Comitetului Executiv Naţional la PSD.

Comisia Europeană a recomandat României, în raportul privind Mecanismul de Cooperare şi Verificare, să suspende imediat punerea în aplicare a legilor Justiţiei şi a ordonanţelor de urgenţă ulterioare şi să le revizuiască ţinând seama pe deplin atât de recomandările formulate în cadrul MCV, cât şi de cele formulate de Comisia de la Veneţia şi de Grupul de state împotriva corupţiei al Consiliului Europei (GRECO). AGERPRES


populare
astăzi

1 Ce avem noi aici? / Băluță, cu prospătura la Paris?

2 Lucrare turcească pe viaductul de la Boița, pe autostrada A1...

3 Câți bani iei la pensie în 2026 după 15, 25 sau 35 de ani de muncă. Calcule exacte

4 VIDEO Încă o dovadă că „mielul lui Dumnezeu” este un fariseu / Reacția scandaloasă a lui Gigi Becali când a fost întrebat din ce bani și-a luat opt mași…

5 Baronul PSD Vasile Iliuță și-a trecut numele pe un indicator stradal în Italia după ce a cumpărat un complex turistic la preț de chilipir