Dragnea despre sesizarea CCR în cazul refuzului preşedintelui de a o revoca pe Kovesi: Susţin demersul domnului Toader

Dragnea despre sesizarea CCR în cazul refuzului preşedintelui de a o revoca pe Kovesi: Susţin demersul domnului Toader

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, şi-a reafirmat miercuri, la Piteşti, sprijinul pentru demersul ministrului Justiţiei, Tudorel Toader, de sesizare a Curţii Constituţionale a României în cazul refuzului preşedintelui de a o revoca din funcţie pe şefa DNA, Laura Codruţa Kovesi.

El a refuzat să comenteze, în schimb, o afirmaţie a lui Klaus Iohannis referitoare la lipsa de temei a unei eventuale sesizări a CCR în acest caz.

"Eu nu am pregătirea juridică a domnului preşedinte Iohannis. Eu, ca inginer, nu vreau să-mi dau cu părerea. În schimb, politic, susţin demersul domnului ministru Toader, cred că a avut o discuţie şi cu prim-ministrul pentru a face acest demers (...), dar dincolo de ce cred eu, de ce crede domnul preşedinte sau oricine altcineva, judecătorii Curţii Constituţionale vor decide", a declarat Dragnea în cadrul unei conferinţe de presă.

Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat, miercuri, că nu există "niciun conflict şi niciun temei" pentru sesizarea Curţii Constituţionale în cazul deciziei sale de nerevocare a procurorului-şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi.

"După părerea mea, nu există niciun conflict şi niciun temei pentru o sesizare a Curţii Constituţionale. În tot procedeul început de ministru cu solicitarea de revocare, solicitare a avizului CSM şi în final decizia mea, legislaţia în vigoare în materie a fost respectată 100%, iar, după cum cu toţii cunoaştem, legea lasă la latitudinea preşedintelui dacă acceptă sau nu acceptă această propunere de revocare. Nu există niciun temei", a spus Iohannis. AGERPRES


populare
astăzi

1 Uite o chestie de îți stă mintea-n loc... / Poate nu știați, dar personaje ca ăsta colcăie prin toate instituțiile statului

2 Atenție la „polițistele fierbinți”

3 Kovesi, replică decentă după ce Băsescu a spus că a greșit când a numit-o la șefia DNA

4 Avionul premierului slovac, grav avariat pe aeroportul din Bruxelles: „Nu se mai poate zbura cu el”

5 Președintele Consiliului Județean Constanța a demisionat: „o decizie foarte grea, asupra căreia am stăruit îndelung”