Dragnea: Miza principală a lui Iohannis este ca eu să nu mai exist

Dragnea: Miza principală a lui Iohannis este ca eu să nu mai exist

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat miercuri că este posibil să fie deschise şi alte dosare pe numele său şi a adăugat că "miza principală" a şefului statului este ca el să nu mai existe.

"În dosarul referendumului eu am fost condamnat pentru ceva de care nu am fost acuzat. (...) Acum am fost adus în acest dosar de declaraţiile, luate prin presiune de la două inculpate, date în faţa procurorilor DNA. Dar în faţa instanţei au spus că nu e aşa, deci, practic, motivele pentru care am fost târât în acest proces au fost anulate chiar de către cele care au spus. Sigur că încep alte dosare, fac cerere să redeschidă dosare deschise de acum 4 ani, 5 ani. A cerut la Înalta Curte să ne judecăm, probabil că o să deschidă ceva şi de când eram în liceu, în şcoala generală, în grădiniţă, de dinainte de a mă naşte. Nu-s prost! Este clar că miza principală a lui Klaus Werner Iohannis este ca eu să nu mai exist. Ce fac procurorii cu situaţia finanţărilor ilegale ale USR-ului şi PNL-ului? Absolut nimic. De ce? Pentru că este componenta politică a acestui sistem, în frunte cu Ludovic Orban, acest personaj de desene animate care este un personaj tras de fire şi care îşi găseşte fericire în ochii stăpânilor. A dus PNL în cea mai mare mocirlă în care a fost un partid vreodată", a afirmat Dragnea la Antena 3.

Liderul PSD a citat apoi "nişte zvonuri": "La moţiune. Eu vă spun ce vorbeau Raluca Turcan şi Ludovic Orban şi cu oameni din PSD şi din alte partide, ce s-a spus. Raluca Turcan i-a promis preşedintelui Iohannis că dacă dumnealui aranjează condamnarea mea, ea garantează că dă guvernul jos a doua zi. Condamnarea mea s-a realizat, guvernul n-a picat. Nici acum n-au înţeles şi nu vor înţelege niciodată ce înseamnă acest partid, ce înseamnă PSD".

Întrebat dacă preşedintele Iohannis este implicat direct în condamnarea sa, Dragnea a spus: "Da, asta este părerea mea".

"Vorbim de a doua condamnare pe care o primesc fără probe şi total nevinovat. Am auzit şi alte... primeam ameninţări sau avertizări: 'Ai grijă cu legea offshore, las-o să iasă aşa cum a venit iniţial, ai grijă, nu face mitingul, pentru că o să deranjezi foarte mulţi şi asta va influenţa decizia judecătorilor, ai grijă că sunt presiuni foarte mari pe judecători'", a adăugat preşedintele Camerei Deputaţilor.

Dragnea a susţinut că există "un ofiţer" care i-a relatat despre "rezolvarea unor judecători": "Este un ofiţer, nu îi dau numele, pentru că sunt un om de caracter, care mi-a zis că a participat întâmplător la o discuţie cu nişte şefi din nişte instituţii care au zis 'domnule, deocamdată am rezolvat doar un judecător, dar lucrăm în continuare'. Eu nu îi dau numele, este militar, dar dacă ţine la onoarea militară, şi nu are mize mici şi nu vrea să stea cu piatra asta pe inimă toată viaţa, poate ar fi bine să iasă să spună lucrurile astea, pentru că mâine ar putea să i se întâmple lui aşa ceva".

El a adăugat că este vorba despre un ofiţer din serviciile secrete care nu este în rezervă. AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Așa se scrie istoria, oameni buni, din lucruri mărunte și neștiute...

2 Document secret rusesc obținut de Washington Post

3 Misterioasa navă iraniană care s-a întors ieri, subit, după trei ani, acasă

4 Ucraina a încălcat „linia roșie nucleară” a Rusiei? / Culisele unui atac ucrainean asupra unei ținte-cheie din Rusia

5 Foarte interesante amănunte...