Dragnea: O să discutăm undeva după 15 ianuarie în coaliţie şi cu Guvernul când va veni proiectul de buget în Parlament

Preşedintele PSD Liviu Dragnea a declarat joi că după 15 februarie se va discuta în coaliţie şi cu Guvernul despre data la care va ajunge proiectul de buget pe 2019 în Parlament.

"După anul nou o să ne strângem din nou la partid, o să discutăm şi o să pregătim ieşirile publice pe domeniul economic şi pe domeniul acesta al abuzurilor. O să discutăm undeva după 15 ianuarie în coaliţie şi cu Guvernul când va veni proiectul de buget în Parlament. Ori vom convoca Parlamentul cu câteva zile înainte de 1 februarie, ori la început", a spus Dragnea, la Antena 3.

El a menţionat că de Revelion nu pleacă din ţară.

"Nu plec din ţară, fac Revelionul cu câţiva prieteni. De Crăciun am stat cu fiul meu şi cu soţia lui şi cu Irina, ne-am simţit foarte bine, cu excepţia soţiei lui Ştefan care a contactat o gripă foarte urâtă şi în noaptea de Crăciun s-a dus la spital, dar acum e bine. Nimic spectaculos (de Revelion - n.r.). Un vin roşu, o sarma - două, carne la garniţă făcută în Teleorman, carne prăjită în untură, nişte mezeluri româneşti, alea sunt cele mai bune, mezeluri curate, sunt câteva companii în România care fac mezeluri super curate, super gustoase. E una care îmi place mie foarte mult, aia cu săsesc, salam săsesc, foarte bun", a afirmat Dragnea. AGERPRES


populare
astăzi

1 Hopa, ce avem noi aici, nea Ilie?

2 „Dacă pierde puterea, va fi spânzurat de un stâlp de iluminat”

3 Așa o fi? / Să-i credem pe ruși?

4 VIDEO 397 km de autostradă de la București la Pașcani pe Autostrada Moldovei?

5 Italia plătește noi milioane pentru iahtul confiscat de la oligarhul Melnicenko