Dragnea: Referendumul privind familia trebuie făcut

Dragnea: Referendumul privind familia trebuie făcut

Președintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat, marți, că referendumul privind familia trebuie făcut, dar, pe de altă parte, trebuie găsită o soluție corectă și pentru acea categorie de oameni care au "alt tip de orientare sexuală".

"Eu sunt convins că trebuie făcut (referendumul privind familia — n.r.) și am cerut colegilor mei să rezolve și această problemă, pentru că avem un vid legislativ în ceea ce înseamnă procedura care trebuie urmată. În foarte scurt timp o rezolvăm. Subiectul este foarte sensibil, dar este și foarte profund. Dincolo de orice altceva, dacă vorbim de democrație participativă, dacă vorbim de modul cum te raportezi la ceea ce vor oamenii, sunt 3 milioane de semnături, nu poți să negi lucrul ăsta, nu poți să nu iei în seamă 3 milioane de români care au spus ceva. Și atunci cine poate decide dacă ceea ce au spus ei trebuie transpus în Constituție sau nu? Doar întreaga societate prin referendum", a spus Dragnea, la Antena 3.

El a adăugat că acum Parlamentul nu poate genera un referendum, iar aici poate ar trebui ca legislația să fie schimbată.

"În România poate genera referendum un primar, consiliul local, președintele României, dar Parlamentul, care este forum suprem legislativ, nu poate genera un referendum, ceea ce mi se pare incorect. Cred că această posibilitate ar trebui să fie pusă și la Parlament. Vedem dacă se poate constituțional sau nu, dar acel referendum trebuie făcut, aș fi vrut să se poată face, așa cum ne dorisem, în luna aprilie. Nu știu dacă mai este posibil. În același timp, și spun ceva care poate supăra pe unii, trebuie să fim realiști. Există în România, cum există oriunde în lume, o categorie de oameni care au alt tip de orientare sexuală, nu poți să întorci capul și să spui că nu există, că sunt mulți, că sunt puțini, și acolo trebuie generată o discuție, să vedem care poate să fie soluția corectă care să lase și această dorință firească și inițiativă firească să fie dusă la capăt, dar să se găsească o soluție și pentru acea categorie. Nu e foarte simplu. Doar dacă ducem acel referendum la capăt și el va fi validat, nu rezolvăm problema în ansamblu", a mai afirmat Dragnea.

AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Cea mai mare notă luată de Piedone în viața lui a fost un 6...

2 „A fost așa toată durata zborului de patru ore”

3 STENOGRAME „Eugen Mîrtz i-a inoculat victimei ideea că prin sexul anal a salvat-o de la moarte deblocându-i o chakră ce controlează punctele vitale”

4 Prima intoxicare aruncată pe piață de Antena 3, un sondaj realizat de fostul ginere al lui Dan Voiculescu

5 VIDEO Surpriză totală / Cine ar fi „gurul” discipol al lui Gregorian Bivolaru săltat de mascați. Eugen Mârtz era invitat mereu la B1TV, la emisiunea Al…