Dragnea: Trebuie să ne asumăm la Congres dacă suntem de stânga sau nu, nu putem glumi cu doctrina

Președintele interimar al PSD, Liviu Dragnea, a afirmat, vineri, la Ploiești, că social-democrații trebuie să își asume, la Congresul din 11 octombrie, dacă sunt de stânga sau nu, punctând că nu se poate 'glumi' cu doctrina.

'Trebuie să discutăm serios și să ne asumăm la Congres dacă noi suntem de stânga sau nu. Am auzit tot felul de variante, tot felul de glume, vorba lui Vanghelie, și glumițe. Nu putem glumi cu doctrina, nu putem să spunem că suntem într-un partid în care nu știm dacă suntem de stânga sau de dreapta sau ne-ar plăcea să fim de stânga sau de dreapta. E vorba de niște principii pe care trebuie să ni le asumăm', a spus Dragnea, în discursul susținut în fața participanților la Conferința județeană de alegeri a PSD Prahova.

Astfel, liderul social-democrat a arătat că PSD trebuie să obțină la Congres 'o clarificare doctrinară și ideologică', dar și 'un set de principii'.

'PSD, cel puțin după Congresul din 11 octombrie, (...) trebuie să aibă niște obiective esențiale. În primul rând, trebuie să aibă o clarificare doctrinară și ideologică și un set de principii pe care să le respectăm, nu doar să le scriem în documente pe care mulți nici măcar nu le cunosc. Să aibă niște reguli interne care să fie respectate cu strictețe, să poată să crească în interiorul partidului cultura integrității, a cinstei, a corectitudinii. (...) Trebuie să ducem la capăt un proiect început demult în partid și abandonat, și anume realizarea unei gestiuni a carierei', a spus Liviu Dragnea. AGERPRES


populare
astăzi

1 Amenzi de până la 50.000 de lei pentru renovarea băii sau a bucătăriei fără acte

2 Hopa, ce avem noi aici? / „Familistul” Daniel Băluță, surprins la PSD luxury-show cu una de 27 de ani pe care a pus-o deja șefă la stat

3 Cinism la PSD / Adrian Năstase cere taxe de solidaritate după luxury-show-ul de la Timișoara

4 Tulburări politice europene – un român care câștigă 77.000 de dolari pe lună a atras atenția

5 Omul care îl ține în șah pe Dominic Fritz: cine controlează de fapt USR