Drama muncitorilor nepalezi din România: „Au avut trei ore să-și împacheteze viața”

Deși formează cea mai numeroasă comunitate de lucrători străini din România, cetățenii nepalezi se confruntă adesea cu o realitate dură, marcată de datorii uriașe, abuzuri ale angajatorilor și prejudecăți sociale. Un caz revoltător din Cluj-Napoca și dezbaterile aprinse de pe forumurile din Nepal scot la iveală fața nevăzută a migrației asiatice în țara noastră.

România găzduiește peste 200.000 de străini, mulți veniți să muncească aici din țări asiatice.

România găzduiește peste 200.000 de străini, mulți veniți să muncească aici din țări asiatice. Foto: Magnific.com

Cunoscut odinioară românilor aproape exclusiv pentru lanțul muntos Himalaya și vârful Everest (8.849 de metri), Nepalul a devenit în ultimii ani principalul furnizor de forță de muncă străină pentru țara noastră. Începând cu anul 2019, pe fondul deficitului de personal, firmele românești au recrutat masiv lucrători asiatici pentru a acoperi posturile vacante din construcții, industrie, agricultură, curățenie, HoReCa sau curierat.

Datele Inspectoratului General pentru Imigrări (IGI) arată că, la jumătatea anului 2026, în România figurau oficial 242.569 de cetățeni străini cu drept de ședere valabil. Dintre aceștia, 161.203 se aflau aici în scop de muncă, topul țărilor de origine fiind condus de Nepal, urmat de Sri Lanka, India, Turcia și Bangladesh.

Costul ascuns al visului românesc

Pentru mulți dintre acești muncitori, sosirea în România reprezintă o investiție financiară uriașă. Costurile pentru transport, acte, instalare și obținerea locului de muncă depășesc frecvent 10.000 de dolari. Pentru a-și achita datoriile, asiaticii sunt nevoiți să trăiască în condiții de extremă austeritate pe durata contractelor, care se întind de regulă pe doi ani. În timp ce ei își vând capacitatea de muncă pentru a economisi fiecare ban, numeroși patroni și reprezentanți ai autorităților îi percep doar ca pe o soluție ieftină și accesibilă pentru criza de personal.

Deși principalele puncte de atracție sunt Capitala și județele Ilfov, Constanța, Timiș și Cluj, lucrătorii nepalezi au ajuns să muncească și în orașe mici, ferme sau pensiuni din mediul rural. Doar în județul Cluj, în octombrie 2026, erau înregistrați ca rezidenți peste 21.000 de străini. Conform Serviciului pentru Imigrări Cluj, în primele nouă luni ale anului au fost gestionate dosarele de ședere și rezidență pentru 7.261 de persoane, dintre care 4.006 veniseră pentru angajare. Cei mai mulți cetățeni non-UE proveneau din Nepal (1.244), Sri Lanka (834) și India (481).

Cazul din Cluj: 300 de ore muncite lunar și alungați în ploaie

În Cluj-Napoca, un centru urban cu aproape 300.000 de locuitori și o zonă metropolitană ce depășește 400.000 de oameni, muncitorii asiatici fac deja parte din peisajul cotidian. Totuși, vulnerabilitatea lor extremă iese periodic la iveală. La începutul lunii noiembrie, o postare pe platforma Reddit a unui clujean a generat un val de indignare, expunând drama a nouă nepalezi — două femei și șapte bărbați cu vârste cuprinse între 22 și 35 de ani.

Potrivit autorului postării, tinerii lucrau la un centru de divertisment pentru 10 lei pe oră, ajungând să muncească chiar și 300 de ore lunar. Bărbatul susține că patronul falsifica pontajele pentru a le plăti salarii mai mici decât cele cuvenite, afirmând ulterior că deține dovezi în cazul unui angajat care a încasat doar 2.490 de lei pentru 249 de ore lucrate într-o lună. Situația a explodat în urma unei sesizări la Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM).

„După controlul ITM, au avut trei ore să își împacheteze toată viața și să plece de la firmă. Firma a suportat consecințele în urma unei sesizări la ITM, dar săracii nepalezi au fost trimiși la București și lăsați pe străzi, în ploaie. Nepalezii aceștia au fost ca o familie pentru mine, sunt niște persoane superbe și, după ce i-am cunoscut, am rămas foarte atașat de ei.” - Localnic din Cluj-Napoca

Clujeanul s-a oferit să îi găzduiască într-o locuință a familiei sale și a menționat că muncitorii caută de lucru în orice alt oraș din țară, fiind presați de credite: „Ei toți sunt în datorii, îi costă în jur de 8.000 de euro să ajungă în România ca să lucreze”.

Concedierea îi pune pe străini într-o situație juridică delicată, întrucât dreptul lor de a rămâne în țară depinde de contractul de muncă. Reprezentanții IGI precizează că, în cazul încetării raporturilor de muncă înainte de expirarea permisului unic, documentul mai rămâne valabil cel mult 90 de zile pentru străinii care nu primesc indemnizație de șomaj.

Românii, împărțiți între compasiune și revoltă pe piața muncii

Povestea celor nouă nepalezi a împărțit internetul în două tabere. Pe de o parte, mulți utilizatori au condamnat abuzurile patronilor și au cerut intervenția statului. „Sunt o grămadă exploatați. Trebuie popularizată treaba, să înțeleagă tot românul că, deși sunt într-adevăr mulți care lucrează pe minimele impuse de stat, mulți sunt tratați ca aceștia și e nevoie să se schimbe lucrurile”, a punctat un comentator.

Alții au confirmat că astfel de practici ilegale îi vizează și pe cetățenii români. Un utilizator a relatat o experiență similară într-un local din centrul Clujului: „Și eu am lucrat 300 de ore într-o lună la un restaurant din centru. Aceleași chestii, și cu contract la «gri», bineînțeles că n-am știut până am plecat”.

Un alt român a povestit că s-a lovit de abuzuri identice în străinătate, subliniind cât de greu este pentru un nepalez să își facă dreptate în România:

„Precizez că exact aceeași poveste am pățit-o eu vara aceasta în Franța (sunt etnic român), pe un vas de croazieră, loc unde practici de acest fel sunt la ordinea zilei. Evident că există legi în vederea orelor maxime lucrate pe zi, săptămână și lună, conform standardelor UE. Dar dacă eu, care știu cât de cât legile, nu am putut face nimic să îmi recuperez măcar banii sau să obțin un fluturaș de salariu să văd clar ce și cum, atunci cei din Nepal îmi imaginez că nici atât, ei nefiind familiarizați cu ce se întâmplă pe aici.” - Utilizator Reddit

Mulți consideră că vulnerabilitatea asiaticilor este exact motivul pentru care sunt preferați de angajatori, în detrimentul forței de muncă locale:

„Fix ăsta e motivul pentru care se importă așa mulți străini pentru muncile de jos în România. Nu comentează și le poate măslui orele de lucru. Și da, în marea majoritate a cazurilor, fix așa este! Sper doar să dea firmele astea faliment cât mai curând. Tu, ca român, nu ești bun că vrei mai mult de minim și bonuri, și pe săracii emigranți îi exploatează la maximum.” - Utilizator Reddit

Pe de altă parte, există voci care se opun categoric importului de muncitori, argumentând că acest fenomen blochează creșterea salariilor pentru români. „Pot munci bine-mersi și în Nepal. Cu lucruri de genul ăsta se repară o economie. Rămân disponibili doar cetățenii țării”, a scris un internaut, completat de un altul: „Sunt mii de angajați cu studii superioare în Cluj care câștigă mizeria de 2.700 de lei, că nu au alternative. Hai să facem ceva pentru ai noștri”.

În replică, un mic întreprinzător a explicat că românii refuză posturile disponibile: „Eu îmi caut om să îl angajez, minim pe economie, trei mese și cazare, și nu vine niciun român, că e mic salariul, dar vin nepalezii”. Totodată, unii comentatori au taxat ipocrizia celor care îi critică pe străini, amintind de exodul românilor în Occident: „Românii nu au mers în Italia, Spania sau Marea Britanie exact pentru același motiv pentru care nepalezii vin la noi”.

Au existat și apeluri la prudență, unii participanți la discuție solicitând dovezi clare privind ancheta ITM înainte de a lansa acuzații publice: „Am cerut dovezi de la autorul postării să nu fie un val de revoltă fără motiv real. Nu că m-aș îndoi, dar poți ușor hărțui oameni și firme online pe baza unor informații false”.

Cum se vede România din Nepal: între ostilitate și autocritică

Tensiunile și percepția publică din România au ajuns subiect de discuție și în țara de origine a muncitorilor. În octombrie 2026, pe forumul r/NepalSocial, o postare cu titlul „Dacă vă gândiți să mergeți în Japonia sau România, suntem priviți ca o prezență invazivă” a stârnit dezbateri aprinse.

În timp ce unii nepalezi au deplâns creșterea ostilității împotriva imigranților pe rețelele sociale, alții au îndemnat la calm, subliniind că mesajele online nu reprezintă întreaga populație: „Câteva conturi care spun astfel de lucruri nu reprezintă o națiune întreagă. Pe Twitter există o mulțime de conturi false”.

Surprinzător, un cetățean nepalez care a trăit în România a ținut să își critice dur propriii conaționali, mărturisind că atitudinea acestora l-a determinat să plece:

„Am locuit în România ca imigrant nepalez și am văzut exact lucrurile despre care se vorbește în știri. Lipsă de simț civic, consum de alcool în public, adunări în diferite locuri, cu mult zgomot. Lipsă de conștientizare a propriului comportament, de curățenie și de autocontrol. Am plecat din țară pentru că îmi era prea rușine să spun că sunt nepalez acolo. Nu încerc să răspândesc ură, ci doar să spun ce am văzut.” - Fost imigrant nepalez în România

Pentru a explica de ce localnicii îi percep ca fiind „invazivi”, un alt membru al comunității a arătat că asiaticii tind să se grupeze în aceleași zone: „În special oamenii din comunitățile asiatice sau indiene preferă să locuiască în aceleași zone, așa că localnicilor li se poate părea că suntem foarte mulți. Dar, în comparație cu populația întregii țări, rămânem o minoritate”.

Nu au lipsit nici paralelele cu statutul românilor din diaspora europeană. „Este amuzant, pentru că exact asta spun oamenii despre români în Europa Centrală”, a punctat un utilizator nepalez, în timp ce altul a subliniat: „Ironia este că România însăși a trimis foarte mulți emigranți în țările occidentale după aderarea la Uniunea Europeană”.

În final, mulți nepalezi recunosc că migrația este o soluție de avarie, dictată de sărăcia de acasă, și cer guvernului lor să dezvolte economia națională pentru a-i scuti de umilințele din străinătate. „Nimeni nu ar merge în așa-zisa lor lume de primă clasă dacă în țara noastră ar fi create suficiente locuri de muncă”, a răbufnit un comentator, în timp ce un altul a făcut apel la adaptare și decență: „Un lucru pe care îl putem face este să încercăm să ne integrăm, să respectăm cultura lor și să nu le rănim sentimentele, păstrându-ne în același timp integritatea”.

Explorează subiectele:

muncitori nepaleziCluj-Napocaimigranți


Citește și:

populare
astăzi

1 Ce avem noi aici? / Băluță, cu prospătura la Paris?

2 Lucrare turcească pe viaductul de la Boița, pe autostrada A1...

3 VIDEO Încă o dovadă că „mielul lui Dumnezeu” este un fariseu / Reacția scandaloasă a lui Gigi Becali când a fost întrebat din ce bani și-a luat opt mași…

4 Câți bani iei la pensie în 2026 după 15, 25 sau 35 de ani de muncă. Calcule exacte

5 LIVE Alegeri SUA / Trump i-a îngropat pe republicani. Democrații preiau controlul în Camera Reprezentanților și Senat, arată rezultatele