Drona care a pătruns în România a fost găsită la Puiești, în județul Vaslui. Ministrul Apărării: „O nouă provocare a Rusiei la adresa României. Mi-aș fi dorit să fie dată jos”

Ionuț Moșteanu, ministrul Apărării Naționale, a declarat că drona care dat marți bătăi autorităților a fost interceptată la Vaslui, în localitatea Puiești.

Ionuț Moșteanu, ministrul Apărării  Naționale.

Ionuț Moșteanu, ministrul Apărării Naționale.

Ionuț Moșteanu a declarat, marți, de la Baza Mihail Kogălniceanu, că România s-a confruntat cu „o nouă provocare a Rusiei”.

”Avem o nouă provocare a Rusiei. A fost găsită o dronă în județul Vaslui, în zona Puiești, fără încărcătură explozivă. O să discut cu piloții germani care au fost în misiune. Nu au tras în acea dronă,. Mi-aș fi dorit să se tragă, dar nu s-a putut”, a declarat Ionuț Moșteanu, ministrul Apărării Naționale.

Ministrul nu a putut să confirme momentan dacă este vorba despre drona ce a survolat câteva dintre județele României. Din primele evaluări, drona nu avea încărcătură explozivă.

”De două ori s-au ridicat câte două avioane Eurofigter de la ora 7 dimineața și între ele au fost ridicate avioane F16 de la baza Borcea. Nu au tras, au avut permisiunea de a angaja ținta, dar probabil analizând daunele potențiale pe care le-ar putea face trăgând cu armament au ales să nu angajeze”, a declarat ministrul Apărării.

Locuitorii din Tulcea, Galați, Vrancea și Bacău au primit mesaje Ro-Alert marți dimineață privind posibila cădere a unor „obiecte din spațiul aerian”, după ce radarele MApN au detectat două pătrunderi ale unor ținte aeriene în spațiul național. Aeronave Eurofighter și F-16 au fost ridicate pentru interceptare, iar piloții au primit autorizare să doboare o țintă care a pătruns până în Vrancea.

Misiunea de supraveghere a spațiului aerian s-a încheiat după 5 ore. Aeronavele Eurofighter, care aveau autorizare de doborâre a dronei, s-au întos la baza Mihail Kogălniceanu.

Tot marți, o dronă a căzut pe acoperișul unei case din localitatea Cuhureştii de Jos , raionul Florești - Republica Moldova.

„Acum câteva minute, într-o livadǎ din localitatea Cuhureştii de Jos, raionul Florești, pe casa paznicului a căzut o dronă. Echipa Secției tehnico-explozivǎ a Poliției se deplasează la fața locului. Persoanele au fost evacuate și perimetrul izolat de polițiștii din Florești”, a precizat marți dimineață Poliția Republicii Moldova.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 De citit cuvânt cu cuvânt ce scrie omul ăsta / „5 milioane de români vor munci până la 65-70 de ani, iar alții 200-250 de mii vor duce un trai tihnit, d…

2 „Și-au bătut joc de pensionari” / „De ce trebuie să îi omorâți pe oameni?” / „Mica recalculare”, după mai bine de un an de așteptare

3 Eroarea lui Putin care va costa curând Rusia. Expert în spațiul ex-sovietic: „Nu există nicio cale să iasă din asta”

4 Țara în care am ajuns să trăim... Din cauza PSD și a unor personaje ca ăsta...

5 Foarte interesante amănunte... / Ne-au luat bulgarii „caimacul”?