Dronele ucrainene au lovit un depozit de petrol din Rusia. O filmare arată rezervoarele cuprinse de flăcări

Dronele ucrainene au provocat incendii la mai multe rezervoare ale depozitului de petrol Glubokinskaia din regiunea Rostov, Rusia, au raportat miercuri mai multe canale rusești de Telegram, conform Reuters, scrie Ziare.com.

Guvernatorul din Rostov, Vasili Golubev, a declarat într-o postare pe Telegram că patru drone lansate de Ucraina au fost distruse deasupra regiunii, dar nu a menționat un atac asupra unui depozit de petrol.

"În jurul orei 03:00 (ora Moscovei), patru UAV-uri au fost doborâte în regiunea Rostov. Potrivit datelor preliminare, nu există victime. Informaţia este în curs de clarificare", a scris el pe canalul său Telegram.

Reuters nu a putut verifica în mod independent rapoartele, iar Ucraina nu a făcut niciun comentariu imediat.

O înregistrare video postată de localnici arată mai multe rezervoare în flăcări la depozitul de petrol, potrivit Ukrainskaia Pravda.

Acesta ar fi al doilea depozit de petrol din regiunea Rostov, lovit de dronele ucrainene. La 3 august, în urma unei operaţiuni a Serviciului de informaţii al apărării din Ucraina, a fost lovit cu drone un alt depozit de carburanţi şi lubrifianţi din regiunea Rostov, aparţinând uzinei Atlas, reaminteşte Ukrainskaia Pravda.


populare
astăzi

1 Concediat la 50 de ani / mărturia care expune blocajul de pe piața muncii

2 Lotul Tigveni-Curtea de Argeș al autostrăzii Sibiu-Pitești, gata cu peste doi ani înainte de termen

3 „Șah la Bolojan” / ce mize ascunde desemnarea lui Siegfried Mureșan ca premier

4 Ce ascunde plecarea grăbită a lui Xi Jinping de la reuniunea BRICS din India

5 Nou record în infrastructură / Tunelul Holdea depășește Transfăgărășanul