Drulă: Am lansat licitaţia pentru modernizarea DN71 Târgovişte - Sinaia

Licitaţia pentru modernizarea DN71 Târgovişte - Sinaia a fost lansată, a anunţat luni ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, menţionând că acest sector al drumului naţional are o lungime de 58,8 kilometri, iar proiectul presupune construirea a 14 poduri noi şi reabilitarea altor opt.

"În plus, modernizarea include 2 noi pasaje şi 2 parcări de scurtă durată. Investiţia este evaluată la peste un miliard de lei, iar banii vor veni din fonduri europene. Ca termene, sunt prevăzute maximum 12 luni pentru proiectare şi cel mult 24 de luni pentru execuţie", a scris ministrul pe pagina sa de Facebook.



Potrivit acestuia, ofertele se pot depune până pe 4 noiembrie.

El a precizat că, între Bucureşti şi Târgovişte, alternativa la DN71 va fi noul drum de mare viteză. "În zilele următoare, CNAIR va desemna câştigătorul licitaţiei pentru proiectarea viitoarei autostrăzi/viitorului drum expres", a subliniat ministrul Transporturilor. AGERPRES


populare
astăzi

1 Citiți ce a primit ăsta de la români după ce a postat o poză de la festivalul luxului de la PSD

2 VIDEO Noi amănunte despre petrecerea de lux unde Ciolacu și-a oficializat relația de amor cu fosta lui Negoiță

3 VIDEO Ciolacu, la braț cu aia de zicea că nu o cunoaște, la botez, la Simonis

4 Numerele extrase la Loto pe 1 noiembrie și explicația incidentului cu bilele blocate la Joker

5 Prăbușirea prețului la porcul de Crăciun îi bagă în panică pe fermierii români