Drulă: CNAIR şi UMB au semnat contractul pentru proiectarea şi execuţia ultimului tronson din drumul expres Craiova-Piteşti

Reprezentanţii Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) şi cei ai grupului de firme UMB au semnat, marţi, contractul pentru proiectarea şi execuţia Lotului 4 al drumului expres Craiova - Piteşti, a anunţat ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Cătălin Drulă.

"Astăzi s-a semnat contractul pentru ultimul tronson din drumul expres Craiova - Piteşti. Am participat astăzi la sediul CNAIR la semnarea contractului dintre Compania de drumuri şi câştigătorul licitaţiei pentru proiectarea şi execuţia lotului 4, grupul de firme UMB. Acelaşi antreprenor lucrează excelent pe tronsoanele 2 şi 3 ale drumului expres şi mă aştept ca ritmul să fie similar şi pe acest segment din DX12", a menţionat Cătălin Drulă, pe Facebook .

Termenul cumulat pentru proiectare şi execuţie este de 36 de luni, a precizat ministrul Transporturilor.

"Ca termene contractuale, avem 12 luni pentru proiectare şi 24 pentru execuţia celor 31,8 kilometri ai lotului dintre Coloneşti şi Piteşti", a notat Cătălin Drulă.

Ministrul Transporturilor a arătat că proiectul include 14 pasaje şi 16 poduri.

"Câteva date despre acest sector: va cuprinde 30 de structuri cu lungimea totală de 1.680 de metri (14 pasaje şi 16 poduri); acestora li se adaugă 28 de podeţe; va avea 2 noduri rutiere: la Podul Broşteni (pentru legătura cu DN65A şi DN65), respectiv la Catanele (pentru legătura cu A1); este prevăzută o bază de întreţinere şi deszăpezire la Oarja; vor exista două spaţii de parcare/servicii, amplasate de-o parte şi de alta a drumului", a postat ministrul Transporturilor pe reţeaua de socializare. AGERPRES


populare
astăzi

1 „Vreau să-i audiem public. E neobrăzarea unei industrii” / Reclama Catena care i-a făcut pe membrii CNA să spună

2 VIDEO Da, aceste imagini sunt din Sankt Petersburg și Moscova...

3 Asta e de citit! / Ucrainenii se crucesc când văd ce aberații face Armata SUA în Golful Persic și dau amănunte...

4 Ce se întâmplă? / Băncile din Ro au refuzat de 6 ori să împrumute Guvernul în luna martie!

5 VIDEO „Voi face 10-11 luni! Mă duc la puşcărie ca la cofetărie, aţi înţeles ce zic?” / Manelistul interlop Dani Mocanu ia în derâdere Justiția din Român…