Drum judeţean reabilitat în timp record, de "ruşinea" NATO

Ani la rând, vieţile pierdute pe un drum judeţean plin de pericole nu au convins Consiliul Judeţean Braşov să dea banii necesari pentru repararea şoselei din Cincu, relatează Digi24.  Acum însă, acelaşi drum va fi refăcut, în timp record, după ce instituţia a decis să aloce, în regim de urgenţă, peste 100.000 de lei. Iată şi motivul: pe acolo vor trece, în curând, blindatele şi vehiculele de mare tonaj ale trupelor NATO, care vor participa la un exerciţiu militar de amploare. Iar autorităţile se tem, probabil, ca o problemă locală să nu se transforme într-o ruşine naţională, în cazul unui accident.
 
 

Drumul Judeţean 105 a fost reabilitat ultima oară acum aproape şapte ani. De atunci, şoseaua deja îngustă şi prost semnalizată - s-a transformat într-un pericol tot mai mare pentru şoferi

Şoferii care trec frecvent pe aici au învăţat să evite porţiunile primejdioase. Ceilalţi - îşi riscă viaţa.

Poliţiştii au atras atenţia încă din 2009 Consiliului Judeţean Braşov că drumul e un adevărat pericol public. Instituţia, care are şoseaua în administrare, a reacţionat abia acum.

Claudiu Coman, vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Braşov: „În luna mai o să vină pentru manevre militare trupe NATO, deci care ajung până în Cincu, până la baza militară Cincu. Şi am luat în analiză situaţia unui pod peste care trebuie să treacă şi, sigur, situaţia generală a drumului”.

CJ Braşov a alocat în regim de urgenţă 113.000 de lei pentru reabilitarea drumului. Exerciţiul militar internaţional din poligonul de la Cincu are loc în perioada 15 - 30 mai, ceea ce înseamnă că lucrările trebuie finalizate în cel mult 10 zile.


populare
astăzi

1 Amenzi de până la 50.000 de lei pentru renovarea băii sau a bucătăriei fără acte

2 Cinism la PSD / Adrian Năstase cere taxe de solidaritate după luxury-show-ul de la Timișoara

3 Hopa, ce avem noi aici? / „Familistul” Daniel Băluță, surprins la PSD luxury-show cu una de 27 de ani pe care a pus-o deja șefă la stat

4 Tulburări politice europene – un român care câștigă 77.000 de dolari pe lună a atras atenția

5 Omul care îl ține în șah pe Dominic Fritz: cine controlează de fapt USR