Dubla crimă de la Oneşti/ Parchetul precizează: Nu e de competenţa procurorului să autorizeze modul de acţiune în cazurile de eliberare de ostatici

Parchetul de pe lângă Judecătoria Oneşti a precizat joi că nu intră în competenţa procurorului atribuţia de a autoriza sau nu modul de acţiune sau momentul la care poliţia trebuie să intervină în cazurile de eliberare a ostaticilor.

Potrivit unui comunicat transmis AGERPRES, în cazul de la Oneşti a fost prezent, temporar, la faţa locului, un procuror, la solicitarea poliţiştilor.

"Având în vedere o serie de aspecte apărute în spaţiul media referitoare la rolul procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oneşti la desfăşurarea evenimentului din data de 01.03.2021 de pe raza municipiul Oneşti, judeţul Bacău, în vederea corectei informări a opiniei publice confirmăm prezenţa temporară a acestuia la faţa locului la solicitarea organelor de poliţie sesizate cu comiterea infracţiunii de lipsire de libertate în mod ilegal, în vederea identificării actelor de urmărire penală ce se impuneau a fi efectuate de urgenţă, în strictă conformitate cu prevederile legale ce reglementează atribuţiile procurorului", se arată în comunicatul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oneşti.

Sursa citată arată că, potrivit art. 56 alin. 1 Cod penal, procurorul conduce şi controlează nemijlocit activitatea de urmărire penală a poliţiei judiciare şi a organelor de cercetare penală speciale, prevăzute de lege. De asemenea, procurorul supraveghează ca actele de urmărire penală să fie efectuate cu respectarea dispoziţiilor legale. În acelaşi sens, conform al. 2 al art. 56 Cod procedură penală, procurorul poate să efectueze orice act de urmărire penală în cauzele pe care le conduce şi le supraveghează.

Procurorii susţin că, potrivit legii de funcţionare a Poliţiei Române, poliţia are printre altele atribuţia principală de a desfăşura activităţi de negociere şi asigură intervenţia, pentru eliberarea persoanelor lipsite de libertate în mod ilegal, imobilizarea sau neutralizarea persoanelor care folosesc arme de foc ori alte mijloace care pot pune în pericol viaţa, sănătatea sau integritatea corporală a persoanei.

''Prin urmare, nu intră în competenţa procurorului atribuţia de a autoriza sau nu modul de acţiune sau momentul la care poliţia trebuie să intervină în cazurile de eliberare a ostaticilor'', menţionează sursa citată. AGERPRES


populare
astăzi

1 Citiți ce a primit ăsta de la români după ce a postat o poză de la festivalul luxului de la PSD

2 VIDEO Noi amănunte despre petrecerea de lux unde Ciolacu și-a oficializat relația de amor cu fosta lui Negoiță

3 VIDEO Ciolacu, la braț cu aia de zicea că nu o cunoaște, la botez, la Simonis

4 Prăbușirea prețului la porcul de Crăciun îi bagă în panică pe fermierii români

5 Numerele extrase la Loto pe 1 noiembrie și explicația incidentului cu bilele blocate la Joker