Dumitru Coarnă şi-a dat demisia din SOS din cauza „blestemelor” Dianei Şoşoacă

Dumitru Coarnă şi-a dat demisia din SOS din cauza „blestemelor” Dianei Şoşoacă

Liderul deputaţilor S.O.S. România, Dumitru Coarnă, a anunţat luni că îşi dă demisia din grupul parlamentar "din cauza injuriilor, blestemelor" pe care preşedintele S.O.S. România, Diana Şoşoacă, le-a adresat electoratului suveranist.

Dumitru Coarnă a demisionat din SOS România FOTO: Facebook

Dumitru Coarnă a demisionat din SOS România FOTO: Facebook

Dumitru Coarnă a demisionat din Partidul SOS România, după ce la alegerile parlamentare din 1 decembrie 2024 fusese ales deputat.

"O să fac un anunţ care o să facă într-un fel sau altul deliciul sălii. Vreau să vă anunţ că din cauza injuriilor, blestemelor pe care preşedintele partidului S.O.S. România le-a adresat electoratului suveranist, vreau să vă anunţ că din cauza faptului că, de exemplu, pentru moţiunea simplă pe care AUR a depus-o miercuri şi va fi susţinută la plenul Camerei Deputaţilor, iar decizia politică a fost să nu susţinem această moţiune simplă, practic, grupul partidului S.O.S. România să nu susţină această moţiune simplă împotriva ministrului Predoiu, care a deschis, în opinia mea, porţile poliţiei politice, începând de astăzi îmi dau demisia din grupul parlamentar S.O.S. România", a spus Coarnă în plenul Camerei Deputaţilor.

Dumitru Coarnă a transmis apoi un mesaj și pe pagina sa de Facebook.

”Astăzi, 31 martie 2025, am decis să demisionez din partidul S.O.S. România. Principalele motive ale acestui demers sunt legate de deciziile președintelui S.O.S. România care:1) a adresat injurii, în mod constant, electoratului suveranist; 2) a adresat injurii candidatului Călin Georgescu și 3) a ales să nu susțină moțiunea simplă depusă de AUR împotriva ministrului Predoiu, recomandând parlamentarilor să voteze împotrivă. Altfel spus, parlamentarilor S.O.S. România li s-a recomandat să susțină transformarea Ministerului de Interne într-un adevărat instrument de poliție al ministrului Predoiu!Pentru aceste motive și consecvent respectării promisiunilor făcute tuturor celor care mi-au acordat încrederea de a-i reprezenta în Parlamentul României am decis că demisionez din S.O.S. România!”, a scris Dumitru Coarnă pe pagina de Facebook.

Dumitru Coarnă a mai fost în legislativul trecut deputat din partea PSD, ulterior înscriindu-se în AUR.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Documente / Această turnătoare a fost timp de 10 ani membră CNA...

2 Românul care l-a consiliat pe Trump anunță ce li se pregătește rușilor și coreenilor. „N-are nicio problemă să recurgă la metode foarte dure”

3 Are dreptate Mircea Marian / Coaliția de guvernare a mărit taxele și acum nu mai produce nimic

4 VIDEO „Este cea mai amplă operațiune de transport feroviar din Europa din ultimii 30-40 de ani”

5 VIDEO Priviți, trupele speciale ale Ucrainei au spart frontul rusesc la Zaporojie și au eliberat o localitate strategică