După ce a cucerit de zece ori Everestul, a murit în timpul coborârii de pe vârful Annapurna

După ce a cucerit de zece ori Everestul, a murit în timpul coborârii de pe vârful Annapurna

Un alpinist din Irlanda de Nord a murit în timpul coborârii de pe al zecelea cel mai înalt vârf din lume, iar un altul, din India, a fost dat dispărut pe acelaşi munte, au anunţat marţi autorităţile locale. Irlandezul cucerise de zece ori Everestul înainte.

Everest

Noel Hanna, care a cucerit Everestul de zece ori, a escaladat luni Annapurna, de 8.091 de metri, dinspre regiunea vestică a Nepalului şi a murit în cursul nopţii în tabăra IV după ce a coborât de pe vârf. Yubaraj Khatiwada, un reprezentant al Departamentului de Turism, a declarat că circumstanţele morţii lui Noel Hanna sunt neclare.

De asemenea, Khatiwada a precizat că un alpinist indian, care a căzut într-o crevasă din zona inferioară a vârfului Annapurna, este dat dispărut începând de luni . Alţi doi alpinişti indieni, care au fost surprinşi de condiţiile meteorologice nefavorabile în timp ce urcau pe Annapurna, au fost salvaţi, conform reprezentanţilor unei companiei organizatoare de drumeţii, potrivit Agerpres.

Vârful Annapurna, cel mai periculos

Vârful Annapurna din vestul Nepalului, cucerit pentru prima dată de Maurice Herzog din Franţa, la începutul anilor 1950, este considerat periculos din cauza riscului ridicat de avalanşe frecvente .

Cel puţin 365 de persoane au escaladat Annapurna şi peste 72 au murit pe acest munte, potrivit autorităţilor locale. Săptămâna trecută, trei şerpaşi nepalezi au murit după ce au fost loviţi de un serac - o formaţiune de gheaţă - în zonele inferioare ale Muntelui Everest.

Nepalul are opt dintre cele mai înalte 14 vârfuri din lume. Escaladarea vârfurilor din Himalaya şi drumeţiile la poalele lor sunt sporturi de aventură populare precum şi o sursă de locuri de muncă şi de venit pentru ţara situată între China şi India.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 Cea mai mare notă luată de Piedone în viața lui a fost un 6...

2 „A fost așa toată durata zborului de patru ore”

3 STENOGRAME „Eugen Mîrtz i-a inoculat victimei ideea că prin sexul anal a salvat-o de la moarte deblocându-i o chakră ce controlează punctele vitale”

4 Prima intoxicare aruncată pe piață de Antena 3, un sondaj realizat de fostul ginere al lui Dan Voiculescu

5 VIDEO Surpriză totală / Cine ar fi „gurul” discipol al lui Gregorian Bivolaru săltat de mascați. Eugen Mârtz era invitat mereu la B1TV, la emisiunea Al…