După mașină de fiță, David Popovici are și ceas de firmă. Înotătorul a plecat relaxat la Campionatul Mondial din Singapore

După mașină de fiță, David Popovici are și ceas de firmă. Înotătorul a plecat relaxat la Campionatul Mondial din Singapore

David Popovici, 20 de ani, va reveni în bazin la finalul lunii iulie, când va participa la Campionatele Mondiale de natație pentru seniori, găzduite de Singapore, între 27 iulie și 3 august. Sportivul român va lua startul în probele de 50, 100 și 200 de metri liber. Sporivul a plecat aseară din țară pentru a participa la CM.

David Popovici scrie istorie la 20 de ani

David Popovici scrie istorie la 20 de ani

La finalul lunii iunie, Popovici a avut o evoluție remarcabilă la Campionatele Europene U23 de la Samorin, în Slovacia. A obținut trei medalii, două de aur și una de bronz, și a reușit al doilea cel mai bun timp din istorie la 100 de metri liber. Și-a făcut „încălzirea” pentru Mondiale, unde va da peste chinezul Pan Zhanle, rivalul său de la Jocurile Olimpice de la Paris.

„Nu mă mai interesează dacă câștig sau pierd”

Sunt relaxat, ceea ce înseamnă că sunt bine și sunt pregătit. Anul trecut, când obișnuiam să fiu mult mai stresat în legătură cu totul, aveam foarte multe superstiții și extrem de multe obiceiuri. Dar anul acesta, fiind mai liniștit, am reușit să scap de ele. Am scăpat cumva de presiunea pe care mi-o puneam singur de a câștiga.

Acum, îndeplinindu-mi toate obiectivele pe care mi le-am propus, inclusiv titlul la Jocurile Olimpice, sunt eliberat. Pot să mă bucur de înot și să înot foarte repede și frumos, de dragul de a înota. Nu mai am în minte gândul că poate o să câștig, poate o să pierd. Pur și simplu, m-am eliberat.

Abia aștept întâlnirea cu Pan Zhanle, sigur. De fiecare dată când am înotat bine în aer liber, nu am avut cea mai importantă concurență, cea pe care o întâlnesc la Mondiale sau la Jocurile Olimpice”, a declarat David Popovici, înainte de plecarea în Singapore.

Pur și simplu, nu mă mai interesează dacă câștig sau pierd, sau recordurile. Bine, acestea nu au fost niciodată un obiectiv principal. Încă de când eram mic, indiferent de rezultatul pe care îl aveam, chiar și la competițiile mici, ai mei mă duceau să mănânc prăjitură cu ciocolată și praline, indiferent de locul pe care îl ocupam”, a spus David Popovici.

Are ceas de 6.500 de euro

La plecarea către Singapore, David Popovici, contestat unii pentru că și-a luat Porsche, s-a prezentat purtând la mână un ceas de lux, Omega Seamaster Aqua Terra.

Omega Seamaster Aqua Terra e un model frecvent întâlnit în zona ceasurilor „de tranziție”, între sport și formal. Construit solid, cu un mecanism precis și rezistență la apă, ceasul are un design ce face trimiteri subtile către lumea nautică. Prețul de pornire al unui astfel de model este de 6.500 de euro.

David Popovici este, încă din 2023, ambasador oficial al firmei elvețiene de ceasuri de lux. Brandul, înființat în 1848, este sponsor oficial al Jocurilor Olimpice din 1932, fiind totodată și partener al Campionatelor Mondiale de Natație, unde sportivul român va lua startul în probele de 50, 100 și 200 de metri liber.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 Cui îi rămâne averea de 250 de milioane de euro a lui Felix Baumgartner, iubitul Mihaelei Rădulescu

2 Se întoarce roata? / Haos la Moscova după atacurile majore ale dronelor ucrainene

3 Foarte interesante amănunte...O vastă conspirație îl prinde din urmă pe Trump...

4 BREAKING Foarte grav!!! / Patru avioane ucrainene au intrat în spațiul României, în apropiere de zona Maramureș-Suceava / România a ridicat două avioane F…

5 Informații din „minunata lume nouă”