EBA s-a angajat la Adrian Sîrbu

EBA s-a angajat la Adrian Sîrbu

Fosta europarlamentară Elena Băsescu a început să lucreze din primele zile ale anului 2023 într-o redacție de știri din România.

Sursele ziare.com arată că fiica fostului președinte Traian Băsescu s-a angajat la Aleph News, trustul de presă deținut de Adrian Sîrbu.

Elena Băsescu a ajuns deja în redacție în cursul zilei de miercuri, 4 ianuarie, aflându-se în prezent în perioada de acomodare. Ar urma să scrie știri în timpul programului de muncă, alături de colegii redactori.

Elena Băsescu a fost europarlamentar între 2009 și 2014, iar în 2016 s-a angajat la Camera de Comerț și Industrie, la departamentul de Relații Internaționale.

În decembrie 2020, a candidat la alegerile parlamentare, deschizând lista PMP Constanța pentru Camera Deputaților. Cu toate acestea, PMP nu a reușit să atingă procentul necesar pentru a intra în Parlament.

Potrivit ultimei declarații de avere, pe care a completat-o în 2020, Elena Băsescu deținea la vremea respectivă bijuterii și ceasuri în valoare de 40.000 de euro și un BMX X6 fabricat în 2020. În plus, declara peste 160.000 de euro în conturile bancare.

Tot la vremea respectivă, își scria următoarele venituri anuale:

38.868 de lei - indemnizație creștere copil și alocații;

60.000 de lei - pensii alimentare pentru cei trei copii.


Citește și:

populare
astăzi

1 Israelul retrage din serviciu bateriile sale de rachete Patriot. Cum explică experții decizia și ce se poate întâmpla cu ele

2 Misterul bărbatului răpit din parcarea Cortina Residence din Sectorul 1

3 VIDEO „Femeile din România și cele din Italia sunt foarte diferite”

4 Nu are noroc în dragoste și a ieșit cu 6 bărbați în 7 luni ca să-și găsească „jumătatea”

5 Știați cine sunt persoanele care inspectează Sfântul Mormânt încă din Vinerea Mare, înainte de miracolul Luminii Sfinte?