ECDC: Valul 4 explodează în România/Se dublează rata de infectare, internările și decesele până la finalul săptămânii viitoare

ECDC: Valul 4 explodează în România/Se dublează rata de infectare, internările și decesele până la finalul săptămânii viitoare

Rata de infectare COVID la 14 zile și numărul deceselor raportat la populație se vor dubla în România până la finalul săptămânii viitoare, față de precedentul interval, prognozează Centrul European pentru Controlul Bolilor (ECDC). Precedentele estimări de dublare, din urmă cu două săptămâni, au fost însă depășite de creșterea numărului de cazuri și de decesele înregistrate la începutul lunii septembrie.

ECDC a publicat, vineri, raportul său săptămânal privind evoluția pandemiei și prognoza pe două săptămâni.

Conform acestuia, dacă în săptămâna 35 (30 august – 5 septembrie), rata de incidență COVID pe 14 zile era în România de 81 de cazuri la 100.000 de locuitori, în săptămâna care a început în 6 septembrie, aceasta va ajunge la 115 cazuri la 100.000 de locuitori, pentru ca în săptămâna 37 (13-19 septembrie) să urce la 165 de infectări la 100.000 de locuitori.

Trebuie menționat că, în raportul publicat la finalul lunii august, ECDC prognoza că în săptămâna 35 rata de infectare COVID urma să ajungă în România la 60 de cazuri la 100.000 de locuitori, însă creșterea reală a numărului de cazuri a depășit estimările.

Spitalizările vor urma evoluția infectărilor, astfel că rata de internări săptămânale raportată la 100.000 de locuitori urmează să urce de la 4,5 în săptămâna 35 la 9,9 în săptămâna 37.

Rata deceselor va fi de peste 2 ori mai mare, prognozează ECDC, de la 15 la 33 de morți la un milion de locuitori în 14 zile. Și în cazul morților, estimarea din urmă cu două săptămâni a fost depășită, ajung în săptămâna 35 la 15 decese la un milion de locuitori, față de 11, cât era prognozat.

ECDC a trecut România din zona de îngrijorare scăzută a evoluției pandemiei în cea de îngrijorare moderată.

În plus, România este mult în urma celorlalte țări din Europa în privința ritmului de vaccinare anti-COVID. Doar Bulgaria este în urma noastră, unde rata infectărilor, precum și a deceselor are și cote mai ridicate.


Citește și:

populare
astăzi

1 PSD și PNL vor avea candidați separați la București: Gabriela Firea și Sebastian Burduja

2 O informație care dă fiori / Ce știe CIA despre intențiile Rusiei în Europa?

3 Piedone este pe punctul de a pierde inclusiv Sectorul 5... E disperare mare printre acoliții lui... Deh, s-a schimbat joaca...

4 AUDIO Numele lui Coldea, într-un nou scandal. Anca Alexandrescu a difuzat înregistrări depuse la DNA

5 Surprize în noul sondaj realizat de INSCOP la comanda News.ro