Echipa naţională se reuneşte, luni, în vederea meciului cu Grecia din preliminariile CE-2016

Echipa naţională se reuneşte, luni, în vederea meciului cu Grecia din preliminariile CE-2016

Echipa naţională a României se va reuni, luni, la ora 13.00, la Centrul Naţional de Fotbal de la Mogoşoaia, în vederea pregătirii partidei cu Grecia, din 7 septembrie, din preliminariile Euro-2016, informează frf.ro.

Echipa naţională se reuneşte, luni, în vederea meciului cu Grecia din preliminariile CE-2016 (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Selecţionerul Victor Piţurcă va susţine o conferinţă de presă, la CNT Mogoşoaia, la ora 12.30, iar antrenamentul de la ora 18.00, programat tot la Mogoşoaia, va fi deschis în întregime reprezentanţilor mass-media.

"Stranierii" vor fi anunţaţi, vineri, urmând ca numele jucătorilor convocaţi din campionatul intern să fie dezvăluite duminică.

Delegaţia României va pleca de pe Aeroportul Otopeni la 5 septembrie, ora 17.30, urmând să ajungă la Atena la ora 19.10.

Echipa României va fi cazată la Hotel Ledra.

Antrenamentul oficial al României va avea loc în 6 septembrie, de la ora 11.30, pe arena Karaiskakis, acesta urmând a fi deschis presei pentru primele 15 minute. La finalul şedinţei de pregătire este organizată o conferinţă de presă la care vor participa selecţionerul Victor Piţurcă şi căpitanul echipei naţionale.

Revenirea în ţară a delegaţiei României este programată la 8 septembrie, la ora 14.10.

Echipa naţională a României va debuta, duminică, 7 septembrie, de la ora 21.45, în preliminariile Campionatului European din 2016, urmând să întâlnească selecţionata Greciei, pe stadionul Karaiskakis.

Sursa: mediafax.ro


populare
astăzi

1 Copiii care s-au aruncat îmbrățișați în fața unui TIR aveau 13, respectiv 15 ani. Motivul tulburător pentru care și-ar fi pus capăt zilelor

2 BREAKING Cometa activă 3I / ATLAS ar putea fi o sondă extraterestră / Oamenii de știință de la Harvard vorbesc despre posibilitatea de a fi „vizitați” în …

3 Donald Trump l-a sunat pe Viktor Orban ca să-l întrebe de ce blochează negocierile de aderare a Ucrainei la UE

4 „În a doua jumătate a anului situația categoric se va deteriora atât pentru firme cât și pentru populație”

5 „Trăim deja cel mai sumbru scenariu” / Predicția unui expert de la Cambridge despre întâlnirea Putin-Zelenski