Echipaje ale ASPA s-au deplasat în zona Lacul Morii; mai mulţi câini au fost ridicaţi

Echipaje ale ASPA s-au deplasat în zona Lacul Morii; mai mulţi câini au fost ridicaţi

Echipaje ale Autorităţii pentru Supravegherea şi Protecţia Animalelor (ASPA) s-au deplasat în zona Lacul Morii, unde miercuri dimineaţa o femeie a fost muşcată de mai mulţi câini , mai multe patrupede fiind ridicate.

Potrivit unui comunicat al municipalităţii transmis AGERPRES, echipajele ASPA au constatat prezenţa a opt câini în câmp deschis, la graniţa dintre Bucureşti şi judeţul Ilfov.

Unul dintre câini a fost tranchilizat şi ridicat, iar ceilalţi s-au speriat şi s-au retras spre zona de case. Echipajele ASPA i-au urmărit şi au constatat că patru dintre aceştia au intrat pe o proprietate privată, nelocuită. Reprezentanţii ASPA, împreună cu Poliţişti de la Secţia 20, au ridicat cei patru câini care intraseră pe proprietatea privată, urmând să se stabilească dacă aceştia au proprietar.

Au mai fost identificaţi trei câini care s-au retras într-o altă curte locuită. Doi dintre ei au fost ridicaţi de echipajele ASPA, cu acordul proprietarului aflat acasă. Cel de-al treilea, un câine microcipat înregistrat în RECS, nu a fost ridicat, deoarece proprietarul a refuzat. Verificările vor fi continuate de Serviciul Protecţia Animalelor din cadrul Poliţiei Capitalei pentru a stabili dacă aceştia se aflau în grupul câinilor veniţi de pe câmp.

ASPA a intervenit în zonă, săptămâna trecută, la sesizarea unui cetăţean care a transmis că pe domeniul public se află câini care ies din curţi. Când au ajuns echipajele în zona Lacul Morii a fost identificat un singur câine, care a fost ridicat.

De la începutul anului până în prezent, au avut loc zece acţiuni în zona Lacul Morii, în cele mai multe dintre cazuri câinii nefiind ridicaţi, deoarece intrau pe proprietăţi private unde echipajele ASPA nu pot interveni. AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 VIDEO Atac cu rachete fără precedent al Ucrainei împotriva Rusiei

2 Așa se scrie istoria, oameni buni, din lucruri mărunte și neștiute...

3 Voi ați văzut asta? / America, oameni buni...

4 Așa o fi?

5 VIDEO București 2024...