Am conștientizat 100% abia în noiembrie 2014 drama pe care o trăim ca nație în urma exodului masiv, iar de la protestul din 10 august anul trecut a început să mă doară inima. Cardiologul mi-a spus că e oboseala. Îl cred. Pierderea fraților care își iau amintirile în spate și se mută în patrii de împrumut e o lovitură în genunchi. Ne-o administrăm singuri. Noi, politicienii, ar trebui să fim genunchii echipei naționale a conștiinței, să susținem toată infrastructura speranței și a progresului. Dar dacă tragem linie, sumarul e un dezastru. Nu mă încălzește cu nimic faptul că sunt politician de-abia de câteva săptămâni! Nici că am scris mai aplicat despre drama dezrădăcinării și despre consecințele pentru țara noastră de-abia de vreo 10 luni. Poate trebuia să mă implic total mai repede. Dar, în al 12-lea ceas, strig adunarea, oameni buni! Trebuie să ne aducem acasă copiii!, scrie Rareș Bogdan în editorialul publicat pe  Reporter Global.ro .

Cum arată nenorocirea

Drumurile prin toată lumea unde trăiesc români m-au pus în fața unui adevăr devastator: peste 90% dintre ei vor să revină acasă. Chiar pe un salariu mai mic, dar acasă: În curtea unde s-au jucat prima oară cu un câine sau în poiata unde bunica mulgea vaca, sau sub coșul de baschet, sau pe bârna desenată cu creta, sau lângă banca unde s-au sărutat prima oară.

Ei vor să vină acasă, dar mă întreabă: la ce?

Să vină să fie plătiți cu 400 de euro, sau, hai, 600, când observă cum niște șnapani cu două clase fac lângă ei averi din specularea lipsei de educație?

Să vină să muncească pe brânci și să achite salariile unor incompetenți din ministere?

Să vină în casa de sub deal, unde nu există apă și canalizare?

Să vină să facă un drum Cluj-București în opt ore, riscând să prindă accidente care îl lungesc cu încă două?

Să vine să-și caute de lucru în domeniile în care au studiat și să observe cum concursurile sunt ocupate de nepoții, amantele și pilele politicienilor?

Să caute un loc de chirurg în clinicile universitare, după ce au reparat oameni în Paris sau Londra, și să constate că organigramele sunt bătute în cuie din cauza banilor administrați după criteriul cârpirii unor găuri?

Să se facă medici de familie, iar în loc să încerce să orienteze pacienții către specialiști, pentru a depista eventuale afecțiuni incurabile, să scrie teancuri de hârtii?

Să-și dorească să-i învețe pe copii istorie sau informatică, după metode pedagogice noi, orientate către competențe și inventivitate, nu prin vehiculul fricii, și să fie amenințați că fac pe deștepții?

Să vină să muncească prin casele particularilor, să pună prize sau să facă zidărie de intervenție, când ar putea lucra la mari proiecte de infrastructură?

Să vină să se îmbolnăvească și mai tare în spitalele din România? Să fie internați cu fractură de gleznă și să riște amputarea piciorului din cauza infecțiilor nosocomiale?

Să-și dorească să reformeze un partid politic și să fie marginalizați deoarece destabilizează obiceiul pământului?

Să viseze că pot deveni deputat, șef de comisie, vicepreședinte de cameră sau chiar președinte, că poate scrie legi pentru români și să i se atragă atenția că nu e cazul, sugerându-li-se că sunt grupuri de interese bine sudate care nu doresc să-și piardă privilegiile?

Să viseze că pot influența o reformă în materie de criterii de performanță în administrație, să meargă la minister să propună un proiect și să fie amenințați cu „Secția Gestapo” de la Parchetul General?

Să-și dea demisia de la un minister pentru Lucrări Publice din UE, după ce a fost premiat pentru viziune, să dorească să dezvolte infrastructura României și să i se atragă atenția că există un sistem de studii de fezabilitate adaptat nevoilor de partid?

Să propună interzicerea exportului de buștean și să fie acuzat că scade balanța comercială a României?

Să propună 10 la sută pentru educație și să se trezească peste noapte că e acuzat că are ochelari, poartă barbă și fumează iarbă?

Să caute eliminarea incompetenților din instituțiile publice și să fie acuzat că destabilizează teritoriul prin demobilizarea activului de bază?

Să ceară la partid hărnicie, nu coterii, deci să fie amenințat cu sabotajul și cu o delicată rupere a gâtului?

Să-și facă o firmă de consultanță politică și să moară de foame deoarece nu primește contracte deoarece nu are asociat un „fost”?

Să propună interzicerea legiferării prin OUG în materie de justiție și să fie acuzat că nu e român?

Ce urmează după Dragnea
Îmi atrag atenția unii să o las mai domol cu două mesaje: cel cu 10 la sută din PIB pentru educație și cel cu părinții rămași singuri acasă, nemângâiați. Explicațiile sunt neroade de-a dreptul: nimeni nu vrea o națiune educată, căci nu mai poate fi manipulată, și 2: cei peste 65 de ani nu mai pot fi făcuți să voteze masiv contra PSD.

Nu, zău? De asta facem noi politică, pentru a pune bani deoparte? Chiar atât de dezumanizați am devenit? Chiar suntem în stare să ne coborâm țara în cea mai adâncă beznă numai pentru niște salarii grase și niște pensii nemeritate? Care este, atunci, diferența dintre terorism și nesimțire? În România, niciuna!

În al 12-lea ceas până la completa noastră irelevanță, trebuie să susținem cu toții, indiferent de culoarea politică, proiectul România Educată. Da, este proiectul președintelui Klaus Iohannis. Dar finalitatea lui practică este exact asta: întoarcerea copiilor acasă. De la educație pornește totul – atât baza cunoștințelor despre cine suntem și ce vrem pe această planetă, cât și ce ne propunem pentru România. Un stat îngenuncheat sau un stat demn, respectat în lume?

România Educată este un proiect de țară pentru mai multe sute de ani. El poate reprezenta picătura de emoție care mai trebuie pentru descoperirea fuziunii la rece. Este soluția pentru toate problemele noastre – de la infrastructură, la valorificarea potențialului agricol. Este trenul în care, dacă nu ne urcăm, riscăm să dispărem ca nație. Este proiectul fără de care peste 100 de ani vom lupta tot pentru măturarea incompetenților de la decizie. Dar vom fi doar 10 milioane.

Distribuie Distribuie Comentarii