Editurile vor să simplifice cărțile pentru copii, dar specialiștii avertizează asupra riscurilor
Editurile cer scriitorilor să folosească cuvinte mai puțin complicate Foto: Pexels
Statisticile educaționale conturează un tablou alarmant: România deține cea mai ridicată rată a dificultăților de literație funcțională din Uniunea Europeană, în condițiile în care circa 48% dintre elevii în vârstă de 15 ani nu reușesc să atingă pragul de bază la lectură. Pe fondul scăderii capacității celor mici de a procesa propoziții și termeni mai complecși, industria editorială analizează posibilitatea de a simplifica limbajul din cărți. De pildă, scriitoarea Usch Luhn a menționat că editurile doresc eliminarea unor termeni precum „lexicon”, pornind de la premisa că tinerii cititori nu îi cunosc.
Cu toate acestea, psihoterapeuta în formare Roxana Burdușel, într-un dialog pentru „Adevărul”, respinge ideea că actuala generație ar fi mai puțin capabilă din punct de vedere cognitiv. Ea subliniază că problema nu se rezumă la o simplă constatare a cifrelor, ci necesită o analiză a factorilor de fond: mediul educațional, accesul la limbaj, obiceiurile de consum informațional și experiența efectivă de lectură.
În plus, abandonul lecturii nu indică întotdeauna un deficit de atenție. În spatele lipsei de voință se pot ascunde dificultăți de învățare, demotivarea, lipsa resurselor materiale sau chiar abandonul școlar generat de sărăcie și de necesitatea copiilor de a munci pentru a se întreține. Cu toate acestea, specialistul dă asigurări că nu asistăm la o modificare ireversibilă a creierului celor care nu citesc sau nu înțeleg un text:
„Neuroplasticitatea creierului ne arată că ne putem redresa în urma experiențelor și a învățării. Cu exercițiu susținut, metode potrivite și sprijin adaptat nevoilor copilului, capacitatea de concentrare și înțelegerea textului se pot îmbunătăți. Totuși, dacă nu identificăm cauzele și nu intervenim la timp, consecințele se pot acumula. În timp, acest lucru îi poate limita parcursul educațional, accesul la oportunități și va putea avea un impact inclusiv la nivel social și politic.” - Roxana Burdușel, psihoterapeută în formare
Diferența dintre accesibilitate și sărăcirea limbajului
Pentru a aborda corect problema, este esențială distincția dintre vocabular și înțelegerea unui text. Dacă vocabularul reprezintă totalitatea cuvintelor cunoscute și sensurile atribuite lor, înțelegerea este un mecanism mult mai complex. Aceasta îi cere copilului să conecteze termenii, să sesizeze relațiile dintre idei, să integreze contextul și să deducă ce sugerează sau solicită textul respectiv. Deși se susțin reciproc — un vocabular vast ajutând înțelegerea, iar lectura în contexte noi îmbogățind lexicul — cele două concepte nu sunt identice.
Reducerea limbajului exclusiv la termeni simpli și funcționali vine cu pierderi psihologice semnificative. Limbajul nu servește doar comunicării, ci și organizării și diferențierii experiențelor interioare. Stări precum regretul, rușinea, dezamăgirea sau tristețea sunt distincte, chiar dacă se pot suprapune, iar cuvintele precise îi oferă copilului instrumentele necesare pentru a le identifica și exprima. În literatură, înlocuirea sistematică a cuvintelor exacte cu termeni generali duce la pierderea nuanțelor și a imaginilor. Prin urmare, înainte de a elimina un cuvânt dificil, adulții ar trebui să evalueze ce valoare aduce acesta și dacă nu este mai utilă explicarea lui.
Roxana Burdușel consideră că eliminarea preventivă a cuvintelor necunoscute este o eroare, întrucât progresul este imposibil dacă cei mici primesc doar informații pe care le stăpânesc deja. Ea invocă în acest sens teoria socioculturală a dezvoltării cognitive, enunțată de psihologul Lev Vîgotski, care susține că evoluția unui copil este strâns legată de mediul cultural și de interacțiunile sociale:
„Unul dintre conceptele sale centrale este „zona proximei dezvoltări”, care desemnează distanța dintre ceea ce un copil poate face singur și ceea ce poate învăța să facă prin îndrumarea unui adult sau în colaborare cu cineva mai experimentat. Aplicat la lectură, asta înseamnă că nu trebuie să ne limităm la textele pe care copilul le înțelege deja fără niciun efort, ci să îi oferim ocazia să progreseze. Dacă întâlnește cuvântul „lexicon”, de exemplu, putem să îl ajutăm să îi deducă sensul din context sau să i-l explicăm direct. În felul acesta, nu doar îl ajutăm să înțeleagă povestea, ci îi oferim și posibilitatea de a învăța ceva nou.” - Roxana Burdușel, psihoterapeută în formare
Limita dintre un text accesibil și unul simplificat excesiv depinde de vârsta, dezvoltarea și capacitatea copilului de a căuta și integra informații. Cum internetul face parte din cotidianul celor mici, abilitatea de a căuta și verifica termeni online — cum ar fi echivalarea „lexiconului” cu „dicționarul” — este ea însăși o competență valoroasă. Mai mult, un text poate rămâne inaccesibil chiar și atunci când copilul cunoaște toate cuvintele, dacă nu poate descifra simbolurile, sensurile implicite sau legăturile dintre idei.
„Dacă eliminăm sistematic ambiguitățile și metaforele de genul „Autorul spune că perdeaua este albastră, deci ce poate simboliza asta?” pentru a face textele mai ușor de parcurs, riscăm să pierdem ocazia de a exersa interpretarea și gândirea critică, mai ales că realitatea este şi ea plină de nuanțe și subînțelesuri. Trebuie să găsim modalități prin care copiii să poată ajunge la complexitate, cu sprijinul potrivit vârstei și nivelului lor de dezvoltare.” - Roxana Burdușel, psihoterapeută în formare
În momentele în care un copil se confruntă cu termeni necunoscuți și resimte frustrare, anxietate sau rușine, reacția celor din jur este decisivă. Dacă întrebările îi sunt întâmpinate cu deschidere, el va percepe necunoașterea ca pe o etapă firească a învățării. În schimb, ironiile, comparațiile sau criticile îi vor induce ideea că nu este suficient de capabil, determinându-l să-și ascundă nelămuririle de teama de a nu părea nepriceput.
Capcana gratificării instantanee și exemplul adulților
Un alt factor major care influențează raportarea la textele lungi este consumul de conținut digital scurt, de 15 secunde, specific platformelor precum TikTok sau Reels. Dacă lectura cere răbdare pentru a urmări firul narativ, a memora personaje și a face conexiuni — recompensa venind gradual —, rețelele sociale oferă o gratificare instantanee. În doar câteva secunde, utilizatorul trece fără efort de la clipuri amuzante la conținut de tip „brainrot”, fragmente din viețile altora sau telenovele generate cu ajutorul inteligenței artificiale despre dramele unor fructe personificate.
Totuși, dificultățile de concentrare și intoleranța la plictiseală nu pot fi puse exclusiv pe seama platformelor digitale. Spre deosebire de generațiile trecute, copiii de azi cresc într-un mediu în care internetul și divertismentul sunt permanent la îndemână, chiar și prin exemplul propriilor părinți. Adulții înșiși au dezvoltat reflexul de a-și umple orice pauză sau moment de așteptare verificând telefonul, transmițându-le involuntar celor mici că liniștea trebuie acoperită imediat cu un stimul. Pentru adolescenți, aflați în plin proces de construire a identității șide gestionare a presiunilor sociale, mediul online devine adesea un refugiu accesibil în fața anxietăților colective, a schimbărilor climatice, a nesiguranței economice și a incertitudinii viitorului.
În acest context, cum mai poate deveni cartea atractivă? Roxana Burdușel subliniază că învățarea presupune adesea efort și nu este mereu plăcută, iar lectura nu trebuie impusă ca o pasiune obligatorie pentru toți copiii, fiind doar una dintre multiplele metode interactive de acces la cunoaștere. Mai mult, mediul digital poate fi transformat dintr-un inamic într-un aliat al cărților:
„Există creatori de conținut care prezintă cărți, povestesc despre subiectele lor sau le fac un fel de trailer, stârnind curiozitatea fără să dezvăluie întreaga poveste. Pentru un copil care nu ar lua singur o carte de pe raft, un astfel de videoclip poate fi primul pas către lectură. Nu trebuie să privim social media doar ca pe un adversar al cărților, ci și ca pe un instrument prin care le putem face cunoscute.” - Roxana Burdușel, psihoterapeută în formare
De asemenea, încurajarea copiilor să se exprime artistic — prin desen, muzică sau scris — le dezvoltă nevoia de inspirație, transformând cărțile în resurse valoroase de unde pot extrage idei, perspective și personaje pentru propriile lor proiecte creative.
De ce eșuează lectura impusă ca pedeapsă
Atunci când părinții impun cote zilnice obligatorii, precum „citește 20 de minute pe zi”, sau folosesc cartea drept sancțiune („dacă nu faci asta, citești o oră”), efectul obținut este, de regulă, rezistența. Asocierea cititului cu o corvoadă sau cu o pedeapsă anulează potențiala plăcere a descoperirii unei povești.
Cultivarea autentică a interesului pentru lectură se realizează prin dialog, împărtășirea ideilor și conectarea întâmplărilor din cărți cu experiențele cotidiene ale copilului. Când cel mic realizează că o poveste îi oferă o perspectivă nouă sau îl ajută să înțeleagă o situație prin care a trecut, cartea capătă sens. Întrucât această abordare cere timp și disponibilitate — resurse de care nu toate familiile dispun în egală măsură —, școala poate interveni prin transformarea lecturii dintr-o activitate individuală supusă evaluării într-o experiență socială.
O soluție practică o reprezintă cluburile de carte gestionate chiar de elevi, unde aceștia au autonomia de a selecta titlurile, de a stabili temele de dezbatere și de a organiza întâlnirile. Scopul final nu este bifarea mecanică a unor minute de lectură, ci crearea unui cadru lipsit de presiune sau complexe de inferioritate, în care copiii să poată descoperi singuri ce le poate oferi o carte.
Explorează subiectele:
