Eduard Novak, desființat după ce a anunțat moartea sportului în România: Iureș pe pagina sa de Facebook

Eduard Novak, desființat după ce a anunțat moartea sportului în România: Iureș pe pagina sa de Facebook

Odată cu rotativa guvernamentală, în noua structură, Ministerul Sportului a dispărut din schemă, urmând să facă parte acum din Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, care e condus de Gabriela Firea (PSD). Ce-i drept, sportul va avea rang de secretariat de stat. Și de el se va ocupa, aproape sigur, Elisabeta Lipă (58 de ani), care acum conduce Federația Română de Canotaj, cu rezultate excelente.

Chiar și așa, vestea că Ministerul Sportului a dispărut, într-un an preolimpic, a fost surprinzătoare. Și decizia a fost însoțită de un mesaj macabru, postat de Eduard Novak (46 de ani), care de acum a devenit ultimul ministru al Sportului din România. Deși avea obiceiul de a face toate anunțurile legate de minister și de sportul românesc în două limbi, română și maghiară, de această dată, Novak s-a rezumat la această postare: „RIP SPORTUL ROMÂNESC“.

Luat peste picior de oameni pe Facebook

Acest mesaj al lui Novak, un ministru extrem de contestat, dar un sportiv paralimpic remarcabil, cu cele mai bune rezultate aduse pentru România din istorie, nu i-a impresionat pe oameni. De altfel, în comentariile postării lui Novak curg mesaje ironice la adresa sa. Iată niște exemple:

*Carmen Dumitrescu

Dar scrieți și traducerea în limba maghiară! Să se audă și la Budapesta de tragedia că unul care a folosit funcția publică în interes propriu crede că sportul românesc e mort. Personal, cred că abia acum mai are sportul românesc o șansă.

*Razvan Gabriel Anton

Deci concluzia dumneavoastra dupa ce ati fost ministru mai bine de un an e ca sportul romanesc e mort? Pai daca da... asta suna a autodenunt!

*George Birsan

Pai ce ai facut? Nu o mai dai în maghiara acum???

*Alex Costea

Absolut:))

Pana azi zburda, asa de plin de viata era..

*Cristian Ene

.... zice unul care și-a premiat tatăl din banii ministerului pe care îl conducea.

*Filip Justin Cucu

Acum știți să vorbiți în limba română?

*Ionuţ Stăvărache

Ah, acum am observat că ai fost ministru.

*Gopo Calistrat

Ca mare ciclist ar trebui sa stitii ca roata se învârte.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 „Ce s-a întâmplat în Europa de Est e un miracol economic fără precedent“

2 Rafinăriile Rusiei, la un pas de colaps după „vizitele” nocturne ale dronelor ucrainene

3 Amănunte din sondajele pe București. Singura certitudine este căderea ireversibilă a lui Piedone

4 VIDEO „Nasty” și-a ales candidatul pentru București! Pe cine susține fostul tenismen?

5 Rusia susține că Kim Jong-un va fi asasinat