Eduard Novak explică în Ungaria ce face în România: Cum şi-a justificat ultima decizie controversată

Eduard Novak a ajuns într-o situaţie cel puţin ironică. Acuzat, nu o dată, că ar fi mult prea apropiat de Ungaria, ministrul a luat acum o decizie care, deşi discutabilă, favorizează strict sportivii români.

După ordinul de ministru, publicat deja în Monitorul Oficial, toate cluburile sportive din România trebuie să mizeze mai mult pe sportivi autohtoni în competiţiile interne. Pondera stabilită e de 40 la sută. Ce-i drept, există anumite neclarităţi. De pildă, nu se ştie cu exactitate dacă vorbim despre 40 la sută din cei care formează lotul sau cei care sunt trecuţi pe foaia de joc.

Cert e că această decizie luată de Eduard Novak a stârnit o mare controversă, fiind catalogată chiar discriminatorie şi în afara legilor Uniunii Europene. Ministrul s-a apărat însă, spunând că nu încălcă legile UE privind dreptul la muncă pentru că fotbaliştii, de pildă, nu semnează contracte de muncă, ci contracte sportive.

Acum, Eduard Novak a vorbit despre acest subiect şi în presa maghiară. Mai precis, în publicaţia Nemzei Sport, iar gsp.ro a preluat declaraţiile fostului campion paralimpic.

Ce a spus Eduard Novak?

*În fotbal, proporţia jucătorilor autohtoni e de 65%. Nu e o problemă atât de mare ca în volei, de exemplu. Oricum, e doar un regulament general. Pe baza lui, federaţiile trebuie să elaboreze regulamentele specifice fiecărui sport.

*Sunt cluburi, mai ales la handbal, unde 90% din lot e format din străini. Ele trebuie înţeleagă că nu e vorba doar de interesele lor, ci e vorba şi despre interesele sportului românesc.

*Există federaţii care şi-au dat seama deja de aceste lucruri şi au modificat deja regulamentele, aşa cum s-a întâmplat în baschet.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Degringoladă în PSD / „Nu mă văd într-un partid cu Sorin Grindeanu la conducere. Uită-te în sondaje: cel mai mare partid este AUR”

2 Fraților, e groasă treaba / Lia Savonea ar solicita Guvernului Bolojan drepturi salariale de 1 miliard de euro

3 VIDEO Premiul Darwin pentru prostie / Momentul în care un turist bulgar este mușcat de urs, în zona Barajului Vidraru

4 Karner explică de ce Austria a blocat aderarea României în Schengen din 2022: „A fost una dintre cele mai dificile decizii din cariera mea”

5 SURSE Nicușor Dan amână desemnarea premierului. Tomac nu are majoritate