Egalitatea sexelor în tenis? Ce ne arată tabloul semifinalelor de la Wimbledon

Egalitatea sexelor în tenis? Ce ne arată tabloul semifinalelor de la Wimbledon

Wimbledon 2023 s-a jucat, parcă, pe repede înainte! Așa se întâmplă, de obicei, când asistăm la un eveniment grandios, cum e turneul de la All England Club, unde spectacolul e la el acasă.

Aryna Sabalenka va fi pe locul 1 mondial, începând de luni, dacă va ajunge în finala de la Wimbledon

După două săptămâni de meciuri fabuloase, recorduri doborâte și controverse, unele fără legătură cu tenisul, în acest weekend se dau trofeele. Chiar dacă în lumea sportului alb se vorbește mereu despre egalitatea sexelor, totuși, ne permitem să spunem lucrurilor pe nume, măcar aici, în această pagină: deși finala feminină va fi savurată și urmărită intens, meciul cel mai așteptat e cel de duminică, când e programată finala băieților. De altfel, la mai toate turneele de tenis, partidele ATP continuă să stârnească un interes mult mai mare, comparativ cu cele WTA. Nu pentru că jocul fetelor n-ar fi suficient de atractiv, ci pentru că, la capitolul de intensitate, dramatism, băieții stau mai bine.

În plus, în acest moment, circuitul masculin are un mare avantaj în fața celui feminin. El se numește Novak Djokovici (Serbia, 36 de ani, 2 ATP). Vorbim despre acel sportiv care atrage publicul ca pe un magnet, care nu te poate lăsa indiferent, fie că îl iubești, fie că îl detești și care a pornit într-o cursă nebună cu recordurile care păreau a fi de neatins.

Din păcate pentru circuitul WTA, după retragerea Serenei Williams (41 de ani), tenisul feminin duce lipsa unei vedete de anvergura lui Nole. E suficient să aruncăm o privire pe tabloul semifinalelor WTA de la Wimbledon 2023 pentru a ne convinge de acest lucru.

Wimbledon, cel mai prestigios turneu de tenis din lume

Wimbledon, cel mai prestigios turneu de tenis din lume

Wimbledon 2023, weekend-ul în care se dau trofeele

Semifinale, masculin

*Djokovici (2 ATP) – Sinner (8 ATP)

*Alcaraz (1 ATP) – Medvedev (3 ATP)

Cele două meciuri se vor juca, vineri, după ora 16.00, ora României.

Finala masculină va avea loc, duminică, de la ora 16.00, ora României.

Semifinale, feminin

*Svitolina (76 WTA) – Vondrousova (42 WTA)

Joi, după ora 15.30

*Jabeur (6 WTA) – Sabalenka (2 WTA)

Joi, nu mai devreme de ora 17.00

Finala feminină va avea loc, sâmbătă, de la ora 16.00, ora României.

Eurosport transmite turneul de la Wimbledon.

Orele de mai sus pot suferi modificări, dacă vor fi probleme neprevăzute de ultim moment.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 „Ce s-a întâmplat în Europa de Est e un miracol economic fără precedent“

2 Rafinăriile Rusiei, la un pas de colaps după „vizitele” nocturne ale dronelor ucrainene

3 Amănunte din sondajele pe București. Singura certitudine este căderea ireversibilă a lui Piedone

4 VIDEO „Nasty” și-a ales candidatul pentru București! Pe cine susține fostul tenismen?

5 Rusia susține că Kim Jong-un va fi asasinat