Elena Udrea, reţinută pentru 72 de ore de poliţia bulgară, anunţă parchetul general de la Sofia

Elena Udrea, reţinută pentru 72 de ore de poliţia bulgară, anunţă parchetul general de la Sofia

Fostul ministru al dezvoltării şi turismului Elena Udrea este reţinută pentru 72 de ore în baza unui mandat de la parchet, timp în care este judecată o cerere către tribunalul din Blagoevrad pentru a obţine arestul preventiv pe termen nelimitat, a declarat vineri purtătoarea de cuvânt a procurorului general, Siika Mileva, în cadrul unui briefing, relatează agenţia de ştiri bulgară BTA.

Un tribunal bulgar va decide dacă Elena Udrea trebuie extrădată în România sau dacă ea însăşi poate cere să fie transferată, a mai precizat sursa citată.

Potrivit agenţiei bulgare de presă, Elena Udrea a fost reţinută joi în apropierea punctului de frontieră Kulata, la graniţa Bulgariei cu Grecia, în urma unei solicitări urgente a poliţiei române de a opri un vehicul care intrase în Bulgaria. La cererea autorităţilor române, aceasta a fost reţinută pentru 24 de ore pentru a o împiedica să părăsească ţara sau să fugă.

Poliţia bulgară a fost informată că Udrea a comis infracţiuni în timpul mandatului său de ministru, între 2009 şi 2012, obţinând mită de peste 12 milioane de lei româneşti şi 1,1 milioane de euro de la mai multe companii.

Curtea Supremă de la Bucureşti a găsit-o pe Elena Udrea vinovată de organizarea ilegală a unei gale de box pe cheltuiala statului pentru a-şi îmbunătăţi imaginea înaintea alegerilor parlamentare din 2012, confirmând propria decizie din 2018, care a fost ulterior anulată de Curtea Constituţională din cauza unei nereguli.

Cu toate acestea, Udrea nu s-a prezentat în faţa instanţei pentru pronunţarea hotărârii, alegând să se îndrepte spre Bulgaria cu o maşină la punctul de trecere a frontierei Giurgiu-Ruse, a anunţat poliţia română de frontieră. Plecarea Elenei Udrea a fost legală, întrucât nu i s-au impus restricţii de circulaţie în timp ce Curtea Supremă îşi pregătea hotărârea.

În 2018, Udrea a fugit în Costa Rica, înainte de a fi găsită de Interpol şi extrădată în România un an mai târziu. La întoarcere, ea nu a fost încarcerată, dar a fost obligată să plătească 8,1 milioane de lei (3,27 milioane de dolari) drept despăgubiri către trezorerie.AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 VIDEO Atac cu rachete fără precedent al Ucrainei împotriva Rusiei

2 Voi ați văzut asta? / America, oameni buni...

3 VIDEO București 2024...

4 Așa o fi?

5 Misterioasa decizie a Armatei Chinei...